Şedinţa comună secretă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată evoluţiilor recente şi situaţiei din Statul Israel se va desfăşura, marţi, de la ora 15,00, au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere, potrivit agerpres.ro.
Şedinţa comună a fost propusă de deputatul Silviu Vexler care, în documentul transmis Birourilor reunite, evidenţiază că „în 7 octombrie întreaga lume a fost şocată să observe modul în care organizaţia teroristă Hamas a lansat o serie de acţiuni barbare îndreptate împotriva populaţiei civile din Statul Israel”.
În cadrul şedinţei va fi vizionat un film al Israel Defence Forces (IDF), despre care deputatul Silviu Vexler a atras atenţia că prezintă imagini sensibile.
„Rezultatele acestor atacuri teroriste au şocat atât prin violenţa nemaivăzută de la Holocaust, cât şi prin cruzimea dezlănţuită asupra unor oameni nevinovaţi: 1.400 de asasinate, mii de răniţi şi peste 200 de persoane care au fost luate ostatici, inclusiv zeci de copii. Mai mult decât atât, ţinta organizaţiei teroriste Hamas a fost şi continuă să fie evreii din întreaga lume, iar atacurile recente au reprezentat un factor declanşator pentru un val masiv de antisemitism la nivel mondial, dar mai ales în Europa”, se arată în documentul citat.
El a amintit că, pe 11 octombrie, Parlamentul României a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile.
Potrivit unei note privind procedura organizării şi desfăşurării şedinţei secrete comune, aprobate de Bpr, reuniunea se va desfăşura în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, urmând să participe parlamentari, invitaţi aprobaţi de Birourile permanente reunite şi personalul din cadrul celor două Secretariate Generale care asigură asistenţa de specialitate şi asistenţa tehnică pentru desfăşurarea acestei şedinţe.
„Pe parcursul şedinţei secrete comune va fi restricţionat accesul presei în sala de şedinţă, precum şi accesul altor persoane decât cele prevăzute în paragraful de mai sus. Şedinţa secretă comună va fi înregistrată prin mijloace audio-video prin grija Departamentului de specialitate al Camerei Deputaţilor, cu excepţia părţii din şedinţă care cuprinde proiecţii pe ecranele din sala de plen, fără a putea fi transmisă altor persoane/instituţii”, se mai arată în Nota citată.
Preşedintele de şedinţă va atrage atenţia participanţilor că este interzisă fotografierea, înregistrarea audio-video sau transmiterea live a reuniunii de pe dispozitivele proprii.
„Stenograma şedinţei secrete comune nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a”, se mai precizează în document.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!