3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentMario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia în care era internat....

Mario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia în care era internat. Fiul președintelui LPF a fost prins cu ajutorul carabinierilor

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică.

Luni, la Curtea de Apel Bucureşti, era programat primul termen de judecată în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

La proces au asistat doi avocaţi care îl reprezintă pe Gino Iorgulescu, tatăl şi tutorele lui Mario.

Avocaţii au solicitat instanţei ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, fără prezenţa presei, şi amânarea dezbaterilor, pentru a da posibilitatea lui Gino Iorgulescu să fie prezent în sala de judecată.

Tot acum, unul dintre avocaţi a anunţat că, pe data de 5 mai, Mario Iorgulescu a părăsit clinica unde era internat, fără permisiunea medicilor italieni, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică, la terapie intensivă.

Procesul a fost amânat pentru 26 iunie

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă