5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialMApN a început campania de recrutare pentru peste 5000 de soldați. Ce...

MApN a început campania de recrutare pentru peste 5000 de soldați. Ce condiții trebuie să îndeplinească doritorii

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că organizează concursuri de recrutare pentru peste 5.000 de posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

MApN a precizat faptul că informaţii referitoare la oferta profesională, condiţii de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute direct de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la Biroul informare recrutare de pe raza localităţii de domiciliu.

Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară după următorul calendar:
* înscrierea candidaţilor: 12 februarie – 1 martie 2024;
* selecţia candidaţilor: 19 februarie – 4 martie 2024;
* efectuarea examinării medicale în unităţile sanitare militare: 26 februarie – 8 martie 2024;
* termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 22 martie 2024.

Pentru această serie au fost introduse în Planul de recrutare 5.093 de locuri, în 41 de judeţe din ţară şi în Municipiul Bucureşti.

Ce condiții trebuie să îndeplinească doritorii

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii ce optează pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în activitate sunt următoarele:
* să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin şase luni (la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare);
* să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
* să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;
* să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
* să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
* să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii să se angajeze în scris că după admiterea la programul de instruire va renunţa la această calitate;
* pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
* îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

***

Conform MApN, criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele:
* să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
* să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;
* să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C – candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;
* să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;
* să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord – paramedic”;
* îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă