11 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalManchester City, ironizată dur după egalul cu Feyenoord! „Vor mai câștiga vreodată?”

Manchester City, ironizată dur după egalul cu Feyenoord! „Vor mai câștiga vreodată?”

Egalul surprinzător al lui Manchester City cu Feyenoord, 3-3, după ce a condus cu 3-0, a atras critici și ironii din partea presei engleze.

Manchester City a fost protagonista unei surprize neplăcute în UEFA Champions League, remizând 3-3 pe Etihad împotriva lui Feyenoord. „Cetățenii” conduceau cu 3-0 în minutul 75, însă o serie de greșeli defensive și o pierdere completă a concentrării le-au permis olandezilor să revină spectaculos în ultimele 15 minute.

City, o premieră negativă în Champions League

Acest rezultat marchează o premieră neagră pentru Manchester City, devenind prima echipă din istoria competiției care nu câștigă un meci în care avea un avantaj de trei goluri cu un sfert de oră înainte de final.

Forma slabă a echipei lui Pep Guardiola a atras atenția presei britanice, care a ironizat performanța „cetățenilor”. Daily Mail a fost una dintre publicațiile care a venit cu o analiză acidă și observații sarcastice la adresa campioanei Angliei.

Daily Mail: „Există doar posibilitatea de a coborî la 11 puncte în spatele liderului”

„Vor mai câștiga vreodată? Joacă ‘doar’ cu Liverpool în deplasare în următorul meci. Există ‘doar’ posibilitatea de a coborî la 11 puncte distanță în lupta pentru titlu din Premier League.

Nu vă mai gândiți la Tottenham, asta e mult mai rău. De neiertat, greșeli născute din cauza celor cinci eșecuri consecutive și niciun fel de încredere. Dacă până acum nu a fost o criză, atunci perioada din noiembrie a lui City trebuie catalogată ca fiind una. Măcar perioada de eșecuri consecutive s-a încheiat”, a scris publicația britanică.

O criză în plină desfășurare

Manchester City traversează o perioadă extrem de dificilă. În ultimele șase meciuri din toate competițiile, echipa lui Guardiola a obținut doar un singur punct, un declin rar întâlnit pentru clubul care a dominat fotbalul englez în ultimii ani. Jocul echipei pare departe de standardele obișnuite, cu greșeli defensive frecvente și o lipsă de inspirație în atac.

Egalul cu Feyenoord complică și mai mult situația echipei în clasamentul Champions League. City riscă să nu se califice în fazele eliminatorii, o contraperformanță care ar amplifica presiunea asupra lui Pep Guardiola.

În Premier League, lucrurile nu stau mai bine. Cu Liverpool ca adversar următor, șansele ca City să recupereze terenul pierdut par tot mai reduse. Dacă formația din Manchester nu va regăsi rapid calea spre victorie, criza ar putea avea repercusiuni semnificative asupra sezonului lor.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Avatarurile lui Georgescu și fabricarea autorității: Profet, Expert, Erou

De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său...

Premierul Slovaciei acuză o tentativă de lovitură de stat: Consiliul de Securitate convocat de urgență

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a convocat Consiliul Național de Securitate, susținând că există un plan de lovitură de stat în Slovacia. Potrivit unui raport al...

Solidaritate pe șine și dincolo de ele, la un protest masiv în Piața Victoriei

Sindicatele consideră că actualele politici guvernamentale periclitează viitorul mai multor sectoare strategice Vineri, între orele 13:00 și 16:00, Piața Victoriei din București va deveni epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă