1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiMalta deschide finala Eurovision

Malta deschide finala Eurovision

Aceasta este decizia luată de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), care a anunţat vineri ordinea de intrare în scenă pentru finala Eurovision, care va fi deschisă de reprezentanta Maltei, Michela, cu cântecul „Chameleon”, şi va fi încheiată de rumba catalană „La venda”, interpretată de cântăreţul spaniol Miki.

Concurentul spaniol va cânta imediat după prestaţia uneia dintre marile favorite ale concursului, reprezentanta Australiei, care are în acest an una dintre cele mai spectaculoase puneri în scenă, şi de Elveţia, o altă mare favorită a acestei ediţii, graţie unei piese foarte ritmate.

Cântăreţul olandez Duncan Laurence, favorit al caselor de pariuri cu emoţionanta sa piesă „Arcade”, va intra în scenă pe poziţia a 12-a, la doar câteva minute după un alt mare aspirant la victorie, suedezul John Lundvik, care ocupă poziţia a noua în ordinea de intrare în concurs.

Reprezentantul Franţei, Bilal, care a urcat destul de sus în preferinţele caselor de pariuri cu cântecul său „Roi”, va intra în scenă al 21-lea, după un alt mare favorit, italianul Mahmood, interpretul piesei „Soldi”.

Hazardul a fost acela care a ales ordinea de intrare în concurs a fiecărui participant, iar EBU, aşa cum şi-a obişnuit fanii de mulţi ani, a comunicat poziţiile concurenţilor, pentru a asigura cel mai bun ritm la marea finală de sâmbătă seară.

Ordinea intrării în concurs a tuturor participanţilor este următoarea:

1. Malta
2. Albania
3. Republica Cehă
4. Germania
5. Rusia
6. Danemarca
7. San Marino
8. Macedonia de Nord
9. Suedia
10. Slovenia
11. Cipru
12. Olanda
13. Grecia
14. Israel
15. Norvegia
16. Marea Britanie
17. Islanda
18. Estonia
19. Belarus
20. Azerbaidjan
21. Franţa
22. Italia
23. Serbia
24. Elveţia
25. Australia
26. Spania.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă