Președinta Maia Sandu a adus un omagiu limbii române, subliniind că este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene și că aceasta este și limba vorbită în Republica Moldova – în condițiile în care Republica Moldova speră să fie primită în UE.
Președinta Maia Sandu s-a referit la importanța limbii române în mesajul pe care l-a transmis la Chișinău, la data de 31 august 2023. În această zi, România și Republica Moldova sărbătoresc, simultan, Ziua Limbii Române.
”Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. În Uniunea Europeană, acolo unde vrem să ducem Republica Moldova, limba română are un loc respectat și nimeni nu riscă să fie pedepsit pentru că vorbește în limba lui. În Uniunea Europeană toate limbile și toți cetățenii sunt egali. Am încredere în generațiile care cresc acum. Voi veți transforma Moldova într-un stat european, cu mândrie față de tradițiile, cultura și limba noastră”, a subliniat șefa de stat a Republicii Moldova.
Începând cu luna martie 2023, conform deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Anterior, limba oficială era denumită limba moldovenească.
Republica Moldova a primit, în anul 2022, statutul de țară candidată la admiterea în UE. Negocierile privind admiterea în UE a Republicii Moldova ar putea începe chiar în anul 2023, aceasta fiind și dorința României. Nu există, însă, o dată limită până la care aceste negocieri ar trebui să se finalizeze.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, la rândul lui, la data de 31 august 2023, un mesaj în cinstea Zilei Limbii Române. De asemenea, președinții Klaus Iohannis și Maia Sandu au acordat patronajul lor pentru Salonul de carte Bookfest care se desfășoară, în aceste zile, la Chișinău.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!