4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialMai multe ONG-uri avertizează: Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare va crea...

Mai multe ONG-uri avertizează: Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare va crea haos electoral

Mai multe organizații civice critică intenția PSD și PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale în luna iunie și consideră că aceasta limitează anumite drepturi ale alegătorilor și afectează competiția electorală și principiile securității juridice.

Potrivit ONG-urilor, comasarea alegerilor va avea efecte negative din mai multe puncte de vedere. Modificarea legislației electorale pe teme majore, cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor contravine standardelor internaționale asumate de România.

„Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția indică faptul că un an înainte de alegeri ar trebui evitate schimbările legislative cu impact major, afectându-se chiar credibilitatea procesului electoral. Deși nu sunt interzise, iar adoptarea unor măsuri pozitive este permisă, în acest caz comasarea nu face decât să afecteze drepturile alegătorilor în mod negativ. Și nu vorbim în niciun caz despre modificări aduse cu mai mult de un an, ci despre o perioadă foarte scurtă de patru luni, în care se presupune că vor opera mai multe modificări legislative”, se precizează într-o scrisoare deschisă semnată de mai multe organizații civice.

„Reamintim și că alegerile locale anterioare au avut loc la finalul lunii septembrie, mandatul aleșilor locali este de patru ani, iar organizarea unui scrutin în luna iunie ar putea crea confuzie cu privire la preluarea mandatelor acestora. Conform Codului Administrativ consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data alegerilor, iar comasarea ar putea determina în fapt scurtarea mandatelor acestora, afectând și începerea exercitării mandatului de către primari. Comasarea ar presupune modificări sau derogări ale legislației cu privire la termenele de preluare a mandatelor, cu mai puțin de patru luni înainte de ziua alegerilor, ceea ce afectează principiul securității raporturilor juridice”, precizează organizațiile civice.

Va fi afectat dreptul la vot

Potrivit acestora, va fi afectat dreptul de vot: „O consecință gravă a acestei decizii este că pentru alegerile locale s-ar elimina de facto dreptul de a vota la adresa de reședință pentru alegătorii care nu și-au înregistrat reședința cu cel târziu șase luni înaintea datei alegerilor, adică la începutul lui ianuarie. Această reglementare, introdusă în 2023, era oricum restrictivă, dar în acest context nu face decât să extindă și mai mult numărul celor care nu vor putea utiliza această opțiune, ceea ce echivalează cu restrângerea exercițiului unui drept fundamental”.

„Printre drepturile afectate se numără dreptul de a candida și a de fi ales la candidatură, întrucât desfășurarea alegerilor în paralel ar elimina posibilitatea depunerii de candidaturi pentru ambele tipuri de alegeri. 

Comasarea alegerilor va produce confuzii legislative pentru alegători și posibil pentru organizatorii alegerilor. Legile utilizate pentru organizarea celor două tipuri nu sunt armonizate. Un astfel de exemplu este modul în care se formează birourile electorale, regulile fiind diferite. Autoritățile care organizează alegerile sunt diferite. De exemplu, la europarlamentare, Ministerul Afacerilor Interne are roluri pe care le îndeplinește Autoritatea Electorală Permanentă pentru locale. Acreditarea observatorilor se face după reguli diferite, la niveluri diferite, ceea ce ar putea limita posibilitatea de a monitoriza procesul și deci s-ar reduce transparența. EFOR a atras atenția asupra problemelor grave legate de Legea 33/2007, pentru organizarea alegerilor europarlamentare, care riscă să afecteze organizarea alegerilor și care nu a fost nicidecum o prioritate pentru politicieni din 2019 până astăzi. Comasarea alegerilor ar putea genera și alte modificări legislative de ultim moment, care ar completa și mai mult acest scenariu de instabilitate legislativă. 

Comasarea afectează principiile legislative fundamentale care țin de claritate și stabilitate legislativă, prin faptul că suprapunerea unor reguli electorale diferite, un număr mai mare de buletine de vot (5 buletine), votul în circumscripții diferite ar putea afecta participarea informată a alegătorilor. Acest ultim aspect este important, întrucât alegătorii ar putea fi confuzi cu privire la modul în care sunt arondați la secțiile de votare, mai ales că la europarlamentare se votează și în străinătate, iar la locale aceștia sunt dependenți strict de adresa de domiciliu sau reședință. 

Alegerile europarlamentare și cele locale se desfășoară după logici electorale diferite, iar temele din campaniile electorale ar induce confuzie și ar crea neclarități. Practic, s-ar suprapune teme europene cu subiecte care țin de comunitățile locale, care pot fi foarte specifice. Mai mult, finanțarea celor două campanii electorale s-ar putea suprapune, fapt care ar putea genera dificultăți în asigurarea controlului și transparenței celor două campanii. Apoi, comasarea ar favoriza partidele mari, tradiționale, cu resurse generoase din subvenții (314 milioane de lei în 2024), în defavoarea celor care au obiective politice și electorale doar la nivel regional sau local.

Considerăm că argumentele pe care le-au adus cele două partide în spațiul public nu se susțin și sunt strict calcule politice, bazate pe interese de partid, realizate în detrimentul principiilor democratice și drepturilor alegătorilor. Economiile care ar rezulta din aceste alegeri nu sunt un argument care să susțină intenția PSD și PNL. De altfel, reducerea unor costuri – care erau predictibile – în detrimentul echilibrului democratic nu este de dorit. Reamintim că CCR a enunțat în Decizia 51/2012, prin care a stabilit neconstituționalitatea legii care propunea comasarea alegerilor locale și parlamentare, că economiile aduse la buget nu justifică o astfel de decizie. Nu în ultimul rând, considerăm că este o decizie importantă, și este inacceptabil să fie  luată în mod abuziv fără consultarea altor actori din societate”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Acțiunile Tesla explodează: Creștere spectaculoasă alimentată de contextul politic

În urmă cu mai puțin de două luni, Tesla părea să înregistreze unul dintre rarele sale ani de pierderi pe bursă. Totuși, o ascensiune...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă