6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMacron îi cere lui Netanyahu să încheie operațiunile militare în Gaza

Macron îi cere lui Netanyahu să încheie operațiunile militare în Gaza

Președintele francez Emmanuel Macron i-a spus miercuri premierului israelian Benjamin Netanyahu că numărul morților în Fâșia Gaza este „intolerabil” și că operațiunile militare israeliene de acolo „trebuie să se încheie”, a spus Palatul Elysee, potrivit defenseromania.ro.

În timpul convorbirii telefonice, Macron și-a exprimat „respingerea clară” față de ofensiva israeliană planificată asupra orașului Rafah din sudul Gazei și a adăugat că un acord de încetare a focului ar trebui să fie încheiat „fără întârzieri”, a spus biroul său , potrivit AFP .

„Ar putea duce doar la o catastrofă umanitară de o nouă amploare și la strămutarea forțată a populației, ceea ce ar constitui o încălcare a drepturilor internaționale ale omului și ar aduce un alt risc de escaladare regională”, a declarat biroul lui Macron pe site-ul Times of Israel.

Șeful Palatului Elysee a mai spus că este esențial să se deschidă „toate punctele de trecere a frontierei” către Gaza pentru a permite livrarea ajutorului către teritoriile palestiniene, a adăugat biroul său.

Israelienii au răspuns la un atac cu rachete din Liban

Forțele aeriene israeliene au efectuat miercuri un mare val de lovituri pe teritoriul Libanului. Times of Israel leagă operațiunea de un atac de miercuri dimineață, când rachetele lansate din Liban în nordul Israelului au ucis o femeie și au rănit alte opt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, ținta intenționată a atacului din Liban a fost o bază militară israeliană în orașul Safed.

Mișcarea șiită Hezbollah desfășoară de câteva luni atacuri asupra bazelor israeliene din nordul țării.

Ministrul Securității Naționale de extremă-dreapta israelian, Itamar Ben Gvir, a declarat că a considerat atacul cu rachete de miercuri dimineață o declarație de război, potrivit site-ului Al Jazeera. El a adăugat că este timpul să schimbăm abordarea situației de la granița cu Liban și că a cerut o întâlnire cu premierul Benjamin Netanyahu.

Ben Gvir, împreună cu alți politicieni, a criticat aspru conceptul Israelului de a menține mișcarea palestiniană Hamas în Fâșia Gaza ca o „forță stabilizatoare”. Această greșeală, a spus el, a dus la atacurile teroriste din 7 octombrie.

Macron a ajuns în Israel

Emmanuel Macron a ajuns la Tel Aviv pentru a exprima ”deplina solidaritate” a Franţei cu Israelul, după atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas care a făcut peste 1.400 de morţi pe 7 octombrie.

Şeful statului francez va îndemna de asemenea la “protejarea populaţiilor civile” în Gaza, în timp ce Israelul a bombardat masiv enclava ca ripostă la atac, cu obiectivul declarat de a “distruge” Hamas, a anunţat Palatul Elysee.

Emmanuel Macron va pleda pentru un “armistiţiu umanitar” care să permită accesul de ajutor în Gaza, aflată sub blocadă completă, şi ieşirea din acest teritoriu a ostaticilor luaţi de Hamas în timpul atacului, potrivit Preşedinţiei franceze.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă