4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăInternaționalLui Vladimir Putin îi este indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale în...

Lui Vladimir Putin îi este indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale în SUA, Joe Biden sau Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţia ruso-americană, indiferent cine va fi câştigătorul alegerilor prezindenţiale din noiembrie în SUA, Joe Biden sau Donald Trump, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

„În general, nu există nicio diferenţă pentru noi”, a afirmat Putin într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine, între care şi AFP, în marja forumului economic din Sankt-Petersburg.

„Nu credem că după alegeri se va schimba ceva faţă de Rusia şi în politica americană”, a spus preşedintele rus, calificând drept „ridicul” faptul de a-l considera pe Donald Trump drept un candidat mai înclinat să fie binevoitor faţă de Moscova.

Putin a apreciat de asemenea că problemele judiciare ale lui Donald Trump, condamnat penal, sunt rezultatul unei „lupte politice interne” între democraţi şi republicani înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA în noiembrie.

„Este evident în lumea întreagă că urmăririle penale împotriva lui Trump, în special în faţa tribunalelor pentru acuzaţii care s-au dezvoltat pe baza unor evenimente care au avut loc cu ani în urmă, fără probe directe, reprezintă pur şi simplu utilizarea sistemului judiciar în cadrul unei lupte politice interne”, a spus el.

Administraţia lui Joe Biden este pe cale „să comită o eroare după alta” în politica internaţională şi internă, a afirmat preşedintele rus.

„Cu ceea ce se petrece în SUA în cadrul luptei politice interne, ei sunt pe cale să-şi ardă din interior statul, sistemul politic, să ardă de la rădăcină presupusul lor leadership în domeniul democraţiei”, susţine Putin.

Donald Trump şi-a exprimat admiraţia pentru Vladimir Putin în trecut.

Aflat în campanie electorală, el continuă să critice NATO, care susţine Kievul împotriva armatei ruse de peste doi ani, şi s-a lăudat în mai multe rânduri că ar putea să pună capăt conflictului între Rusia şi Ucraina, dacă este ales.

Putin afirmase anterior că ar prefera să-l vadă pe Joe Biden rămânând la Casa Albă, pentru că este mai „previzibil” pentru Moscova.

Putin avertizează Occidentul „să nu se joace cu focul” permițând Ucrainei să folosească armele primite în atacuri în interiorul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat marţi Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul prin propunerea de a permite Ucrainei să folosească armele occidentale pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei, ceea ce, în opinia sa, ar putea declanşa un conflict global, transmite Reuters, potrivit epochtimes-romania.com.

După mai bine de doi ani de la declanşarea celui mai sângeros război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Putin a vorbit tot mai mult despre riscul unui conflict global mai amplu, în timp ce Occidentul se gândeşte ce să facă în legătură cu avansarea trupelor ruseşti în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, pentru The Economist, că membrii alianţei ar trebui să lase Ucraina să lovească cu arme occidentale adânc pe teritoriul Rusiei, un punct de vedere susţinut de unii membri NATO, dar nu şi de Statele Unite.

„Escaladarea constantă poate duce la consecinţe grave. Dacă aceste consecinţe grave apar în Europa, cum se vor comporta Statele Unite, ţinând cont de paritatea noastră în domeniul armelor strategice? Este greu de spus – vor ei un conflict global?”, a declarat Putin reporterilor la Taşkent.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Americanii votează și în spațiu

Astronauții de la Stația Spațială Internațională votează la 400 de km de planeta Pământ NASA a facilitat exercitarea dreptului constituțional de a vota până și...

Mobilierul care îți redefinește spațiul: piese stylish şi practice

Mobilierul are un impact incredibil asupra spaţiului în care trăieşti, nu doar la nivel estetic. Mobila din casa trebuie să fie funcţională, să aducă...

Parlamentarii liberali au părăsit audierea Roxanei Mînzatu pentru funcția de comisar european

Nemulțumiți de procedura de desemnare, reprezentanții PNL boicotează ședința, acuzând lipsa consultării Parlamentarii PNL au părăsit marți sala de ședință în care Roxana Mînzatu era...
Ultima oră
Pe aceeași temă