5.6 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăPoliticăLudovic Orban își anunță noul partid: Forța Dreptei

Ludovic Orban își anunță noul partid: Forța Dreptei

Ludovic Orban anunță, marți, numele noului partid pe care l-a înființat după plecarea sa din PNL. El a precizat că va înființa un partid cu ideologie liberală și bazat pe valori creștine. 

Ludovic Orban, fostul lider PNL, este așteptat să anunțe, marți, la Parlament, noul partid pe care l-a înfiinţat după ce a plecat din rândul liberalilor, au declarat surse politice pentru News.ro

Ludovic Orban și-a făcut partid. De ce a plecat din PNL

Devenise persoana non grata în PNL, iar hotărârea de a demisiona a luat-o după ce a pierdut alegerile în favoarea lui Florin Cîțu, susținut masiv inclusiv de președintele Klaus Iohannis. Decizia finală a lui Ludovic Orban de a părăsi PNL s-a produs în momentul în care liberalii au oficializat alianţa cu Partidul Social Democrat. ”Începând de astăzi, pentru mine Partidul Naţional Liberal a murit, e adevărat, în pat cu PSD!”, spunea, dezamăgit, fostul lider. Pe 23 noiembrie, Ludovic Orban a venit personal şi şi-a depus demisia la sediul central al PNL din Modrogan, împreună cu ceilalţi 15 parlamentari care au plecat alături de el din partid.

Lui Orban i s-au alăturat, în momentul demisiei, alţi 15 parlamentari de la PNL. Anterior, acesta a părăsit, în luna octombrie, grupul parlamentar al PNL, devenind deputat neafiliat. Acum, Ludovic Orban este așteptat să anunțe noul partid.

Cine face parte din noua tabără a lui Ludovic Orban

Ceilalţi parlamentari care şi-au înregistrat demisia din PNL și care vor face parte din noua formațiune politică înființată de Ludovic Orban sunt: Alexandru Kocsis (deputat), Ovidiu Florean (senator), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).

Partidul lui Ludovic Orban se numește Forța Dreptei. Este un nume provizoriu 

„Noi considerăm că e o obligație democratică și mai ales morală de a continua să reprezentăm cetățenii României care ne-au acordat votul, și-au pus încrederea și speranțele în noi, după ce PNL a decis să fie a cincea roată la căruța PSD. România dinamică, a meseriașilor, a profesioniștilor, a celor care au inițiativă în societate, care creează, care produc, nu mai are astăzi nicio reprezentare politică”, a declarat, marți, Ludovic Orban.

Forța Dreptei este numele provizoriu al noului partid, până la organizarea congresului, a mai precizat fostul lider PNL.

Citiți România Liberă și pe GOOGLE NEWS

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Depozitele neguvernamentale au crescut cu 10,5% în 2024, atingând 632,6 miliarde lei

Depozitele rezidenților au crescut cu 1,9% față de noiembrie 2024, însumând 443,957 miliarde lei Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 2,9% în luna...

Pet Shop: Locul unde găsești tot ce ai nevoie pentru animalele de companie

Animalele de companie sunt parte din familie, iar îngrijirea lor presupune acces la produse de calitate, hrană adecvată și accesorii utile pentru a le...

Descoperă consumabilele din hârtie igienice: prosoape pliate, hârtie igienică și role de prosop hârtie

Într-o lume în care igiena și curățenia sunt priorități esențiale, alegerea consumabilelor de hârie corecte este crucială. Indiferent dacă sunteți proprietar de afacere sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă