Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că la alegerile pentru șefia PNL au fost „cele mai grave încălcări ale normelor democratice din ultimii 31 de ani”, menţionând că „planificatorul acestei lovituri de partid” alături de „uneltele jalnice şi-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL” şi că s-a văzut cum la congres „preşedintele României a încălcat Constituţia”.
„Sâmbătă şi duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârşite în ultimii 31 de ani. După o campanie în care racolarea în ‘echipa câştigătoare’ s-a făcut mai mult cu arcanul, după o campanie în care au fost daţi afară din funcţii publice de liberalii din echipa lui Cîţu zeci de susţinători ai mei din PNL, după o campanie care a fost caracterizată prin presiuni, prin ameninţări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, după o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanţii PNL din administraţia locală, după o campanie în care preşedintele PNL a fost atacat mai mârşav decât a fost vreodată atacat de PSD, totul a culminat cu un aşa-zis congres în care a fost încălcat în mod flagrant şi grav un drept fundamental în democraţie – libertatea de a alege liber”, a transmis Orban la Parlament.
El a transmis că sunt „mecanisme de control şi presiune desprinse parcă din apanajul regimurilor totalitare”.
„Să vezi miniştri, primari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii judeţene, liderul grupului de la Senat sau alţi parlamentari cum împiedică exercitarea liberă a dreptului de vot, cum controlează votul delegaţilor este fără precedent în democraţie. Planificatorul acestei lovituri de partid, care a orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democraţiei, şi uneltele lor jalnice din afara şi din interiorul partidului şi-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL şi au transformat PNL în ceva ce nu a fost niciodată în istoria sa, coborându-l la cele mai joase cote de popularitate şi distrugând aproape imaginea publică a PNL”, a mai adăugat Orban.
Întrebat cine este acest „planificator”, Ludovic orban a răspuns: „Sunt toţi cei care au planificat această lovitură diabolică de a silui voinţa oamenilor şi de a-şi bate joc efectiv de ceea ce crede majoritatea oamenilor”.
„Instrumentele de control utilizate, modul în care s-a derulat campania seamănă mai mult cu comunizarea României orchestrată sub bagheta lui Vîşinschi, decât cu normale democratice care să funcţioneze într-un partid”, a mai spus Orban.
El a mai afirmat că se pune întrebarea dacă nu cumva este în pericol exercitarea liberă a votului de către cetăţenii români.
„Întrebarea pe care mi-o pun este următoarea: dacă au făcut-o să pună mâna pe putere în mod nelegitim, pe PNL, nu cumva o vor face şi în ansamblul societăţii româneşti, împiedicând exercitarea liberă a votului de către cetăţenii români? Nu cumva ei sunt un pericol pentru democraţia românească, dacă au fost în stare să-şi umilească colegi alături de care au fost în campanii, să-şi ameninţe prieteni, camarazi, dacă au fost în stare să-şi forţeze pe oameni pe care îi cunosc şi alături de care au stat ani de zile împotriva propriei conştiinţe?”, a susţinut fostul lider al PNL.
Despre faptul că Florin Cîţu îi va cere în şedinţa Biroului Executiv explicaţii referitoare la afirmaţia că parteneriatul său cu Iohannis s-a încheiat, Orban a precizat: „Nu este în măsură Cîţu să-mi ceară explicaţii. Aţi văzut cum la congres preşedintele României a încălcat Constituţia”.
Întrebat dacă va contesta în instanţă rezultatele alegerilor din PNL, Orban a spus: „Mă vedeţi pe mine ducându-mă în instanţă?”, conform agerpres.ro.