Incidentul feroviar a avut loc între Apoldu şi Sălişte. Comandantul ISU Sibiu, Cosmin Balcu, a declarat sâmbătă că nu există informaţii că vreo persoană ar fi fost rănită.
„Informaţia a venit la ora 10.58 de la un angajat de la CFR. Ni s-a spus că nu există pagube sau victime”, a spus Cosmin Balcu, pentru Agerpres. Potrivit sursei citate, cei de la CFR au dat asigurări că locomotiva va fi repusă pe şine în cel mai scurt timp.
În tren se aflau 50 de călători când locomotiva a deraiat. Trenul avea două vagoane. O altă locomotivă a fost trimisă să preia cele două vagoane cu cei 50 de călători să-i transporte la Budapesta, pe o altă rută.