5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentLocalitate din România unde se oferă case gratis

Localitate din România unde se oferă case gratis

Dacă ești în căutarea unui imobil, atunci trebuie să știi că o primărie din România oferă gratis case, dar cu o condiție.

Din păcate, în ultimii ani, foarte mulți români au ales să se mute în orașele mari ale țării pentru un trai mai bun sau chiar să plece în străinătate. Există foarte multe localități care aproape că nu mai au locuitori, iar majoritatea care au rămas acolo sunt bătrâni.

Astfel, natalitatea negativă, alături de migrația masivă aduc probleme grave sistemului de pensii, dar și obținerii de fonduri de către primării, acestea fiind corelate cu populația.

Ca să combată această majoră problemă, primarul comunei Drăgușeni, localitate la aproximativ 50 km de Botoșani, a luat hotărârea de a oferi gratis case celor care doresc să se mute acolo. Comuna mai are doar 2.300 de locuitori, iar majoritatea sunt pensionari.

Primarul a implementat un proecit de case sociale și oferă locuințe gratuite pentru familiile cu mai mulți copii.

„Prea multe case de izbeliște, prea mulți tineri fără casă. Sunt familii de tineri care stau cu părinții, cu mulți copii. Am decis să rezolvăm această problemă socială, cumpărând aceste case, le transformăm în case sociale și le oferim acestor familii”, a declarat primarul Eugen Nechita, potrivit adevărul.ro.

Cu ajutorul respectivului program, primăria identifică locuințele abandonate, se interesează care sunt proprietarii clădirilor respective și achiziționează casa cu bani de la bugetul local. Mai departe, locuințele sunt reparate, igienizate de către muncitorii primăriei. Când tot e gata, locuințele își așteaptă noii proprietari.

Se pare că programul dă roade, iar o familie s-a mutat deja gratis. Acum au unde să stea și sunt fericiți că au scăpat de plata chiriei.

„Ne era greu așa, fără casă. Acum avem și noi un loc fără să stăm cu teama că trebuie să ne mutăm, dacă ies discuții”, spune femeia care s-a mutat alături de familie într-o casă oferită de primărie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă