7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSocialEducațieLigia Deca: "Educaţia, rol central în reducerea inegalităţilor economice"

Ligia Deca: „Educaţia, rol central în reducerea inegalităţilor economice”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat că Studiul Economic 2024 pentru România, realizat de OCDE, validează „importanța centrală a sistemului educațional în diminuarea discrepanțelor economice”.

„Doar prin acces generalizat la educaţie de calitate, în care investim eficient şi acolo unde este nevoie – în digitalizare, în formarea cadrelor didactice, în şcoli din zone defavorizate – aşa cum subliniază de altfel recomandările prezentate astăzi, putem crea acele premise atât de necesare, care permit valorificarea potenţialului fiecărui copil, fiecărui membru al societăţii”, a declarat Deca.

Potrivit Ligiei Deca, studiul încurajează investiţiile pe care România deja le face în sistemul de educaţie şi îngrijire timpurie şi în sprijinul creşterii accesului la aceste servicii, potrivit Agerpres.

„Participarea generalizată la educaţie şi îngrijire timpurie nu conferă doar un start mai bun în viaţă, pentru toţi copiii, ci constituie şi un sprijin necesar pentru ca familiile acestora – în special mamele – să revină în viaţa profesională şi economică, iar studiile ne spun, de asemenea, că este investiţia cu cel mai bun randament pe care o putem face în educaţie. În acest context, apreciez că prin recomandările formulate şi domeniile de intervenţie reţinute, Studiul Economic al României este un adevărat instrument de sprijin al eforturilor şi investiţiilor actuale, pe care le derulăm în toate şcolile şi universităţile din România, prin PNRR şi fondurile europene”, a precizat Ligia Deca.

Ea a reafirmat angajamentul Ministerului Educaţiei de a se alătura bunelor practici OCDE în domeniul educaţiei şi competenţelor.

„Colaborarea cu OCDE a avut loc încă din faza de consolidare a viziunii strategice ‘România educată’ şi continuă şi în faza de implementare a noului cadru legislativ. Săptămâna trecută a avut loc la Bucureşti lansarea raportului OCDE ‘Reforma învăţământului preuniversitar din România, consolidarea sistemelor de guvernanţă, evaluare şi sprijin’. Recomandările pentru patru domenii cheie ale politicilor educaţionale, adică evaluarea şi sprijinul unităţilor de învăţământ, alocarea resurselor pentru educaţie, cariera didactică şi sistemul de date şi monitorizarea acestuia, sprijină de asemenea România în drumul său spre modernizarea sistemului de educaţie”, a spus ea.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...
Ultima oră
Pe aceeași temă