Lionel Messi, care s-a transferat la Inter Miami în vara acestui an, a exclus posibilitatea de a se întoarce la o echipă europeană în această iarnă. El a făcut această declarație într-un interviu acordat France Football după câștigarea celui de-al optulea său Balon de Aur.
Presa a speculat că Messi va fi împrumutat la o formaţie din Europa în iarnă, când liga profesionistă nord-americană, MLS, va fi întreruptă, însă argentinianul a respins această posibilitate, notează Agerpres.
„Cred că da, am întors definitiv pagina fotbalului european”, a spus cel care a scris istorie pentru FC Barcelona. „Sigur că până la sfârşitul vieţii îmi va fi dor să joc în Liga Campionilor sau în La Liga, meciuri cu o savoare aparte. Dar am profitat cât am putut de asta, aşa că nu simt nicio frustrare”, a continuat cel care înainte de a semna cu Inter Miami a evoluat doi ani la PSG.
Refuzând să discute în detaliu experienţa sa pariziană, doi ani „în care s-au întâmplat multe lucruri, unele bune şi altele mai puţin bune”, el a confirmat că vara trecută a vrut să se întoarcă în Catalonia.
„Prima mea idee a fost întotdeauna să mă întorc acasă, să pot juca din nou la Barcelona şi să mă retrag acolo aşa cum am visat întotdeauna. Dar asta nu a fost posibil. Aşa că noi am luat decizia să venim aici (la Inter Miami)”, a explicat Messi.
„Am avut multe oferte pe masă, foarte diferite, ca să fiu sincer. Barca, dar şi alte cluburi din Europa, Arabia Saudită… Dar până la urmă noi am ales să venim la Miami, decizie pe care ne bucurăm că am luat-o, fiindcă ne simţim bine aici”, a adăugat el.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!