1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăLegea păcănelelor, adoptată și este valabilă pentru localitățile sub 15.000 de locuitori

Legea păcănelelor, adoptată și este valabilă pentru localitățile sub 15.000 de locuitori

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind jocurile de noroc cu 243 de voturi „pentru”, patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.

Potrivit acestui proiect, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus.

„Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc către entităţi care nu deţin licenţă clasa 1 emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/ sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ONJN, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la adoptarea ordinului preşedintelui ONJN prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care deţin licenţa clasa II emisă de ONJN au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat”, mai menţionează proiectul.

Se instituie, de asemenea, obligativitatea creării şi menţinerii la zi de către ONJN a unui registru public, accesibil online şi actualizat cel puţin o dată la fiecare 24 de ore, care va cuprinde operatorii licenţiaţi/autorizaţi pentru a desfăşura activităţi în domeniul jocurilor de noroc.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă