Ministrul Muncii, Raluca Turcan, îi cere președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, să urgenteze procedurile privind aprobarea legii consumatorului vulnerabil. Raluca Turcan îi mai solicită și șefului Senatului, Anca Dragu, să accelereze adoptarea unui proiect privitor la pensionare.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului să accelereze demersurile pentru adoptarea a două proiecte de acte normative inițiate de minister, ambele aflate în procedură de urgență: proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic și proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.
Solicitarea privind consumatorul vulnerabil este adresată președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Ministrul Raluca Turcan vrea ca proiectul să fie aprobat până în octombrie, iar legea să se aplice de anul viitor.
„Intenția noastră este ca legea privind protecția consumatorului vulnerabil să se poată aplica începând de anul viitor, pentru că noua lege prevede atât creșterea numărului de beneficiari, cât și a cuantumului sprijinului acordat”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Proiectul de lege vizează creșterea nivelurilor de venituri până la care se acordă dreptul – de la 800 lei la 810 lei pe persoană din familie, respectiv de la de la 1.082 lei la 1.445 lei pentru persoana singură.
Cuantum egal pentru toate gospodăriile al suplimentului
Documentul introduce suplimentul pentru energie în cuantum egal pentru toate gospodăriile, acordat pe tot parcursul anului, iar plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social se va prelua din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și nu va mai fi în sarcina directă a autorității administrației publice locale.
Prin adresa transmisă președintelui Senatului, Anca Dragu, ministrul Muncii solicită accelerarea procedurilor pentru adoptarea, până la sfârșitul lunii septembrie a proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.
„Proiectul dă posibilitatea persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare și își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani și încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu în sistemul public”, scrie în comunicatul de presă.
Concret, pensionarii din sistemul public au posibilitatea să primească fie pensia integrală, fie salariul lunar corespunzător funcției ocupate până la împlinirea vârstei de 70 ani în cazul în care optează pentru prelungirea activității în sistemul public.