0.9 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăPoliticăLa Chişinău situația se agravează: Protestatarii pro-ruşi au încercat să intre în sediul Guvernului

La Chişinău situația se agravează: Protestatarii pro-ruşi au încercat să intre în sediul Guvernului

Incidente grave la Chișinău: Protestatarii pro-ruși au încercat să intre în sediul Guvernului.

O parte, scrie presa moldovenească, inclusiv Newsmaker, a încercat să pătrundă în sediul guvernului, potrivit epicnews.ro.

După ce au fost opriţi de poliţie, manifestanţii s-au îndreptat spre primărie. Câţiva au fost arestaţi.

„Facem apel la alegeri anticipate. Guvernul trebuie să plătească facturile oamenilor care au crescut de mai multe ori din vina autorităţilor. De asemenea, cerem să se respecte neutralitatea, aşa cum este scris în Constituţie, pentru ca ţara noastră să nu fie târâtă în operaţiuni de război”, a spus Vadim Fotescu, deputat Sor.

Potrivit PAS, partid aflat la guvernare, demonstrațiile reprezintă o încercare de destabilizare a situației din țară.

Protestul, cu manifestanți sosiți din toată țara, a fost organizat de Mișcarea Populară, care reunește diverse organizații printre care și Partidul Sor.

Protest la Chișinău. Mai multe persoane îi cer demisia Maiei Sandu. VIDEO

Mai multe persoane protestează la Chișinău, în fața Parlamentului Republicii Moldova, solicitând demisia președintelui Maia Sandu.

Protestatarii scandează:””Jos Maia Sandu!”.

La fața locului sunt prezente mai multe forte de ordine.

Maia Sandu se află astăzi la București, unde se întâlnește cu președintele Klaus Iohannis.

Republica Moldova se confruntă cu mai multe încercări ale Federației Ruse de a destabiliza politic Chișinăul.

Administraţia Prezidenţială a anunţat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu omologul său moldovean.

Potrivit sursei citate, consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa.

„În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, cei doi preşedinţi vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum şi modalităţile de gestionare a efectelor economice, sociale şi umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

TikTok a anunțat că își restabilește serviciul în SUA

Trump declarase că, cel mai probabil, va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la interdicție după ce va prelua mandatul Platforma TikTok a...

Moștenirea lui Joe Biden: Președintele SUA își încheie mandatul cu o națiune divizată și un partid în dificultate

Joe Biden a urcat în cea mai înaltă funcție din America cu promisiunea de a uni țara și de a apăra democrația. Însă, la...

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....
Ultima oră
Pe aceeași temă