Secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, a primit, sâmbătă, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, o delegaţie a Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaţilor din Italia, condusă de vicepreşedintele Piero Fassino, aflată în vizită la trupele dislocate în România, transmite stiripesurse.ro.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, cele două delegaţii au abordat teme de actualitate precum situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, agenda NATO şi iniţiativele UE în domeniul apărării, conform stiripesurse.ro.
Oficialul român a mulţumit pentru reacţia rapidă a partenerilor, „dovedind un angajament ferm al Italiei la NATO şi o bună reflectare a importanţei pe care Italia o acordă apărării colective şi întăririi posturii în regiunea noastră”.
La baza aeriană 57 Mihail Kogălniceanu au sosit membri ai Comisiei pentru Apărare din Italia, punctându-se proiectele sub egida PESCO
De asemenea, Bachide a salutat contribuţia Italiei la misiunile de Poliţie Aeriană Întărită din regiunea Mării Negre şi a lăudat profesionalismul cu care piloţii italieni îşi execută misiunile încredinţate pe timpul dislocării în România.
Secretarul de stat a punctat contribuţia în cadrul iniţiativei Cooperării Structurate Permanente (PESCO), care are o importanţă deosebită pentru România. În prezent, România şi Italia participă în comun la nouă proiecte sub egida PESCO, precizează MApN.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!