2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis a făcut din nou un apel de sprijin pentru Ucraina...

Klaus Iohannis a făcut din nou un apel de sprijin pentru Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă

Klaus Iohannis spune despre comunitatea internaţională că are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă, declarații făcute în Chile, la vizita cu președintele Gabriel Boric.

Aflat în vizită oficială în Chile, preşedintele României s-a întâlnit cu omologul său, Gabriel Boric, iar la finalul discuţiilor, cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună. Unul dintre subiectele abordate a fost situaţia generată de războiul din Ucraina.

Aflat în vizită oficială în Republica Chile, preşedintele Iohannis a transmis că efectele conflictului militar de lângă România se resimt la nivel global, inclusiv în Chile, iar comunitatea internaţională trebuie să promoveze ordinea internaţională bazate pe norme, potrivit capital.ro.

Klaus Iohannis a declarat că toată comunitatea internațională are datoria să susțină Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă

„În cadrul discuţiilor de astăzi, am prezentat preşedintelui Boric evaluările şi poziţia României ca stat vecin al Ucrainei în privinţa războiului de agresiune declanşat de Rusia. Acesta are consecinţe serioase asupra securităţii României şi în plan european, dar are efecte şi la nivel global, inclusiv asupra Chile.

Am convenit că vom continua să lucrăm împreună în forurile multilaterale pentru condamnarea războiului şi pentru promovarea ordinii internaţionale bazate pe norme. Trebuie să fie clar pentru toată lumea: Rusia a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Carta ONU.

Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă şi pentru a-şi redobândi suveranitatea şi libertatea”, a afirmat sâmbătă, 22 aprilie, Klaus Iohannis.

Preşedintele Gabriel Boric: Facem un apel energic la respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei

În cadrul conferinţei susţinute la Palatul La Moneda, preşedintele Gabriel Boric a făcut şi el un „apel energic la pace” şi la „respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

„Nu vom obosi să condamnăm acest război de agresiune injust din partea Rusiei în Ucraina. Efectele acestui război sunt departe de Chile, dar oricum ajung şi la noi aşa cum şi în România sunt efectele sancţiunilor, ale creşterii preţurilor la energie, ale inflaţiei.

Aici, în Chile, la kilometri distanţă, la fel le trăim. De aceea, facem un apel energic la pace, la respectarea drepturilor omului şi la respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a declarat preşedintele chilian, potrivit Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simona Halep se retrage de la Auckland şi Openul Australiei

Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Auckland și la Openul Australiei, din cauza unor probleme medicale. Simona...
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...

Horoscop 27 decembrie 2024. Cum stau zodiile de Sfântul Ștefan

Horoscop 27 decembrie 2024. Previziuni detaliate pentru toate semnele zodiacale, evidențiind emoțiile, provocările și oportunitățile fiecăruia. De la dorința Berbecilor de a se răzvrăti,...
Ultima oră
Pe aceeași temă