După ce Karl Nehammer, cancelar austriac, a anunțat că vrea gard la granița Bulgariei cu Turcia, Lucian Bode afirmă, într-un interviu pentru știrileprotv, că această măsură ar fi mai mult una de imagine.
”Vizita oficialilor austrieci trebuie privită în 2 chei. Pe de o parte, Austria are alegeri de land pe 29 ianuarie, așadar putem privi această vizită în Bulgaria și în cheie de politică internă.
Pe de altă parte, Austria probabil urmărește, în urma VETO-ului nejustificat dat pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului JAI, să arate că are o implicare activă în soluționare a problemelor de migrație ilegală de la frontierele Uniunii Europene, alegând simbolic frontiera dintre Bulgaria și Turcia”, a declarat ministrul de Interne, pentru sursa citată.
Lucian Bode spune că această posibilă construcție ar putea limita doar ”efectele” migrației, nu și ”cauzele”.
”Acum, în ceea ce privește propunerea care se discută în spațiul public, și cu mai cu seamă acum, în ocazia acestei vizite de a construi un gard între frontiera în frontiera terestră între Bulgaria și Turcia, în opinia mea, chiar dacă se consideră cea mai non-violentă metodă de protejare a frontierelor, practic, prin construirea acestui gard, noi limităm efectele migrației, fără un impact asupra cauzelor acestui fenomen”, a mai declarat ministrul de Interne.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!