Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunţat marţi noi sancțiuni împotriva a zeci de persoane acuzate că oferă susţinere Administraţiei Vladimir Putin, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.
„Sunt vizaţi 62 de colaboratori apropiaţi ai regimului rus şi o entitate din sectorul apărării care este complice la invazia Rusiei în Ucraina”, a declarat premierul Justin Trudeau, citat de cotidianul Le Monde, potrivit stiridinsurse.ro.
„Persoanele vizate sunt funcţionari de rang înalt din cadrul Administraţiei ruse, inclusiv guvernatori federali şi lideri regionali ruşi, membri ai familiilor acestora şi oficiali de rang înalt din sectorul apărării”, a subliniat Justin Trudeau.
Pe de altă parte, Guvernul Canadei anunţă acordarea a 3,85 de milioane de dolari pentru susţinerea a două proiecte ucrainene din cadrul Programului pentru Stabilizare şi Operaţiuni de Pace.
Justin Trudeau vrea noi sancțiuni împotriva celor care susțin Administrația Vladimir Putin după ce s-a războit cu protestatarii anti-Covid
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat vineri că toate opțiunile sunt pe masă pentru a pune capăt blocajelor din partea protestatarilor ce se opun mandatelor pentru vaccinare la Ottawa și la punctele de trecere a frontierei, adăugând că guvernul nu intenționează în prezent trimiterea armatei.
„Totul este pe masă pentru că această activitate ilegală trebuie să se termine și se va termina”, a spus Trudeau reporterilor. „Nu pot spune prea multe acum despre exact când sau cum se termină asta pentru că, din păcate, suntem îngrijorați de violența ei”, relatează Reuters.
„Suntem departe de a fi nevoiți vreodată să apelăm la armată… nu este ceva la care să ne gândim serios în acest moment”, a adăugat el mai târziu.
Trudeau vrea eliminarea blocajelor protestatarilor ce se opun mandatelor de vaccinare, statul Ontario luând deja măsuri
Ontario a declarat vineri stare de urgență și a amenințat cu amendă și închisoare contra protestatarilor care au blocat un coridor comercial cheie cu SUA timp de patru zile, dăunând producției auto și atragând apeluri la acțiune din partea Casei Albe.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!