Poziția unuia dintre judecătorii CCR demonstrează că voința a milioane de oameni poate fi anulată de voința contrară a unui grup de 4-5 persoane, în cazul în care acele persoane sunt judecători ai Curții Constituționale.
Judecătorii CCR nu sunt aleși în funcție direct de populație, ci sunt numiți de diverse instituții ale statului. Teoretic, rolul judecătorilor CCR este de a verifica dacă legile propuse respectă Constituția României.
În realitate, poziția publicată marți de CCR demonstrează că deciziile acestui for sunt supuse nu doar literei Constituției, ci și interpretărilor morale pe care judecătorii CCR le acordă spiritului legilor. Altfel spus, se confirmă că judecătorii CCR ajung în poziția de a evalua inițiativele legislative după propriul cod moral.
Ori, dacă CCR are competența justificată de a se pronunța asupra constituționalității legilor, ea nu deține niciun mandat de a indica societății oportunitatea, moralitatea sau alte caracteristici spirituale ale inițiativelor legislative.
Decizia CCR, prin care Curtea declară constituțională organizarea referendumului pentru clarificarea definiției căsătoriei, include opinia separată a judecătorului Daniel Morar. Acesta consideră că referendumul de clarificare a definiției încalcă Constituția.
„În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că iniţiativa legislativă a cetăţenilor (…) trebuia respinsă şi constatată neconstituționalitatea dispozițiilor modificatoare (…), întrucât acestea suprimă dreptul la căsătorie și garanţii ale acestuia“, argumentează judecătorul Daniel Morar.
Practic, acesta invocă discriminarea cuplurilor homosexuale și apelează la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe această temă. Judecătorul consideră că inițiativa de clarificare a definirii căsătoriei are ca efect „discriminarea dintre cupluri necăsătorite de același sex și cupluri necăsătorite de sex diferit, bazată doar pe orientarea sexuală“, care „constituie o discriminare interzisă potrivit Convenției (CEDO, n.red.).“ Întreaga argumentare a judecătorului este disponibilă pe site-ul Curții Constituționale, ccr.ro.
Morar: Constituția e „progresistă“ încă din 1991
În continuare, acesta face o analiză asupra sensului acordat termenului de „soți“ de autorii proiectului de Constituție intrat în vigoare în 1991.
Cel mai ciudat este că judecătorul se consideră autorizat să analizeze intențiile avute în vedere de autorii acelei Constituții, făcând din această evaluare subiectivă un temei pentru justificarea respingerii referendumului solicitat în prezent.
Mai mult decât atât, judecătorul citat se hazardează să estimeze că autorii Constituției din 1991 ar fi folosit în mod special termenul de „soți“ în loc de „bărbat“ și „femeie“ tocmai pentru a permite constituțional adaptări juridice ulterioare ale sensului termenului de „soți“!
„În anul 1991, când Constituţia României a fost adoptată, deși căsătoria era privită în accepţiunea sa tradiţională, ca uniunea între un bărbat şi o femeie, reglementarea normativă, consacrată constituțional, nu s-a limitat la o astfel de uniune“, scrie Daniel Morar.
„Opțiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma «între soți» (nelimitată la uniunea dintre un bărbat și o femeie) demonstrează viziunea sa democratică și progresistă, care a impus o soluție suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate. Această idee este susţinută de evoluţia ulterioară a legislaţiei europene și internaționale în materia dreptului familiei. Astfel, prezintă relevanță studiul de drept comparat cu privire la legislaţia statelor europene în vederea identificării formelor legale de protecţie a dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată în privinţa persoanelor care formează cupluri homosexuale. Potrivit datelor statistice, treisprezece state membre ale Uniunii Europene au recunoscut căsătoria între persoane de același sex (…).“, argumentează judecătorul Daniel Morar.
De remarcat că reprezentantul CCR apreciază ca pozitiv faptul că definiția căsătoriei din Constituție trebuie să ia în considerare „modificările care pot surveni în societate“, însă nu se pronunță asupra valorilor pe care societatea dorește să le prezerve.
Altfel spus, „modificările din societate“, adică pretenția cuplurilor homosexuale de a-și denumi legătura drept „căsătorie“, e salutată drept binevenită, în schimb dorința unei majorități a populației de a prezerva definiția tradițională a căsătoriei, e considerată discriminatorie. De parcă n-ar fi suficient, argumentul judecătorului privind teoretica discriminare a cuplurilor de același sex prin respingerea „căsătoririi“ lor e argumentată exclusiv prin jurisprudența europeană.
În SUA, 5 judecători au respins viziunea a sute de milioane de americani
Posibilitatea respingerii dorinței majorității populației de către o interpretare a unor judecători a avut loc deja în SUA. În 2015, Curtea Supremă a SUA a decis să permită „căsătoria“ cuplurilor homosexuale pe întreg teritoriul american.
Din cei 9 judecători ai Curții, 5 s-au pronunțat în favoarea legalizării „căsătoriei“ cuplurilor de același sex, iar 4 s-au declarat împotrivă. Motivația judecătorilor majoritari a fost identică cu motivația recentă a lui Daniel Morar, și anume discriminarea cuplurilor de același sex prin refuzarea „dreptului la căsătorie“.
Judecătorul John Roberts, membru al Curții Supreme, a scris atunci una din cele patru opinii separate față de decizia majorității celor 5 judecători, argumentând că decizia acestora s-a bazat pe opiniile lor morale în loc să aibă o bază constituțională.
John Richards și-a acuzat colegii că prin decizia lor încalcă procesul democratic și că folosesc sistemul judiciar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost conceput. Nu în ultimul rând, judecătorul american a susținut atunci că decizia face rău tocmai cuplurilor de același sex, deoarece prin forțarea acestei măsuri abuzive în Justiție nu vor primi niciodată o acceptare reală în societate.