3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăJosep Borrell vede un viitor comun pentru UE și Republica Moldova

Josep Borrell vede un viitor comun pentru UE și Republica Moldova

Într-o declarație comună, Înaltul Reprezentant Josep Borrell și Comisia Europeană au evidențiat rezultatele pozitive ale alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional din Republica Moldova, desfășurate în data de 20 octombrie, subliniind buna gestionare a acestor procese de vot.

Potrivit constatărilor preliminare ale Misiunii internaționale de observare a alegerilor a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO), campania electorală s-a desfășurat liber, deși a fost marcată de interferențe externe nelegitime și dezinformare, transmite TVR Moldova.

„Potrivit raportului publicat de BIDDO al OSCE, organele de drept, numeroși actori internaționali și societatea civilă au afirmat că Republica Moldova este ținta unui „război hibrid” în curs de desfășurare, dirijat din străinătate, care include diverse forme de interferență manipulatoare pentru destabilizarea țării, finanțarea ilicită a actorilor politici, campanii de dezinformare și atacuri cibernetice.

Rusia și reprezentanții săi au încercat să submineze activ procesul democratic și electoral din Republica Moldova. Cu toate acestea, exprimăm felicitări autorităților moldovene pentru organizarea cu succes a alegerilor și a referendumului constituțional, ” se menționează în declarație.

UE este foarte interesată de al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Potrivit declarației, Josep Borell și Comisia Europeană salută rezultatele referendumului constituțional și subliniază că UE va urmări îndeaproape evoluțiile din timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie:

„Salutăm rezultatele referendumului constituțional, în care poporul Republicii Moldova și-a exprimat dorința de a-și ancora viitorul în UE.

Uniunea Europeană va urmări îndeaproape evoluțiile din timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie și în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din 2025.

Ne-am angajat să sprijinim în continuare dezvoltarea democratică, reformele și creșterea economică a Republicii Moldova, precum și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, în special pe calea sa către Uniunea Europeană. UE și Republica Moldova împărtășesc un viitor comun.”

Rețeaua lui Ilan Șor sub asediu: Oligarhul și aliații săi din Găgăuzia, vizați de sancțiunile UE pentru destabilizarea Moldovei

Măsura a fost adoptată, astăzi, de Consiliul Uniunii Europene

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat în cadrul ședinței Consiliului UE că ”Moldova se confruntă cu încercări directe masive, din partea Rusiei de a destabiliza țara, precum și cu provocări generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta este o amenințare directă la adresa unei țări suverane, a vieții sale democratice și a parcursului său către Uniunea Europeană. UE va continua să sprijine aspirațiile legitime ale poporului moldovean. Listele de sancțiuni de astăzi reprezintă o nouă contribuție la consolidarea rezilienței Republicii Moldova”.

Potrivit unui comunicat, Evghenia Guțul a fost inclusă pe listă, pentru afilierea sa cu oligarhul fugar Ilan Șor, dar și pentru că încurajează separatismul în Găgăuzia și încearcă să răstoarne ordinea constituțională, scrie deschide.md.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...

Ilie Bolojan ar putea să nu mai fie în fruntea PNL. Ce legătură este cu Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor

Surse politice spun că viitorul lui Ilie Bolojan la vârful partidului depinde de obţinerea Ministerului Dezvoltării sau cel al Transporturilor, promise UDMR-ului, respectiv PSD-ului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă