Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a insistat miercuri, la reuniunea informală a miniştrilor europeni ai apărării desfăşurată la Stockholm, că Ucraina are nevoie rapid de munițiile pe care statele membre ale UE le au în rezervele lor, pentru a face faţă agresiunii ruse, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Potrivit Agerpres, Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) condus de Borrell a cerut statelor membre să contribuie cu încă un miliard de euro la aşa-numita „Facilitate europeană pentru pace” pentru a finanţa achiziţia a circa 250.000 de obuze de artilerie de calibrul 155 mm pentru Ucraina, propunere discutată la reuniunea de la Stockholm. Ucraina spune însă că are nevoie de cel puţin patru ori mai multe, adică cel puţin un milion de obuze de acest calibru.
„Ucrainenii au nevoie de ele acum. Statele membre, din fericire pentru ele, nu sunt în război, aşa că mai pot să aştepte” livrări pentru a-şi completa stocurile diminuate în urma ajutorului militar oferit Ucrainei, a declarat șeful dimplomației europene,Josep Borrell.
Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) condus de Borrell a cerut statelor membre să contribuie cu încă un miliard de euro la aşa-numita „Facilitate europeană pentru pace” (FEP) pentru a finanţa achiziţia a circa 250.000 de obuze de artilerie de calibrul 155 mm pentru Ucraina, propunere discutată la reuniunea de la Stockholm.
Ucraina spune însă că are nevoie de cel puţin patru ori mai multe, adică cel puţin un milion de obuze de acest calibru. Miniştrii europeni mai dezbat la această reuniune modalităţi de creştere a capacităţii de producţie de muniţii a industriei de apărare europene.
Armata ucraineană, care trage mii de obuze zilnic pentru a respinge trupele ruse, se află în criză de obuze de calibrul 155 mm şi şi-a avertizat în acest sens aliaţii occidentali în ultimele săptămâni. „Prioritatea noastră numărul unu sunt sistemele de apărare aeriană, dar (avem nevoie ) şi de muniţii, muniţii şi din nou muniţii”, a declarat la sosirea la Stockholm ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, potrivit rfi.ro.
Josep Borrell vrea ca în Ucraina să ajungă rapid munițiile aflate în rezervele deținute de statele UE, urmărind și alte decizii concrete
Obiectivul întâlnirii din capitala Suediei este să se avanseze către decizii concrete care să fie luate la reuniunea miniştrilor europeni de externe din 20 martie, în timp ce armata ucraineană este ameninţată cu încercuirea în oraşul Bahmut asediat de trupele ruse, punctul cel mai fierbinte al frontului.
„Nu putem exclude ca în cele din urmă Bahmut să cadă în zilele următoare”, a declarat la Stockholm secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. O eventuală cădere a acestui oraş în mâinile trupelor ruse le-ar deschide acestora „cale liberă” în estul Ucrainei, a avertizat anterior preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Stoltenberg a atras atenţia că războiul din Ucraina „a devenit un război de uzură, care este o bătălie logistică”, iar diferenţa actuală între cantitatea de muniţii folosită de armata ucraineană şi producţia statelor NATO care oferă muniţii Ucrainei „nu este sustenabilă, aşadar trebuie mărită cadenţa producţiei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!