AcasăInternaționalJoe Biden anunță că va da Ucrainei un nou ajutor de 425...

Joe Biden anunță că va da Ucrainei un nou ajutor de 425 milioane de dolari

Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari şi care include în special „capacităţi de apărare aeriană suplimentare”, potrivit barrons.com.

„Pentru a răspunde nevoilor urgente ale Ucrainei” în războiul său împotriva Rusiei, Statele Unite vor furniza Ucrainei în lunile următoare „sute de interceptoare de apărare aeriană, zeci de sisteme tactice de apărare aeriană, sisteme suplimentare de artilerie, cantităţi semnificative de muniţii, sute de vehicule blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie şi mii de vehicule blindate suplimentare”, a indicat Casa Albă într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, Joe Biden a vorbit cu Volodimir Zelenski despre „eforturile sale de a creşte ajutorul militar acordat Ucrainei până la sfârşitul mandatului său” în ianuarie 2025, în timp ce preşedintele ucrainean l-a informat pe omologul său american despre ultimele evoluţii ale ‘planului său’ pentru a obţine victoria împotriva Rusiei”, plan anunţat miercuri.

Ucraina va primi „arme cu rază lungă de acţiune”

Volodimir Zelenski a declarat pe platforma X că a vorbit cu Joe Biden şi i-a mulţumit pentru acest ajutor care include „arme cu rază lungă de acţiune”.

„Sunt recunoscător preşedintelui Biden, ambelor partide din Congres şi poporului american pentru ajutorul de apărare de 425 de milioane de dolari anunţat astăzi”, a adăugat preşedintele ucrainean, care urmează să se adreseze joi în cursul unui summit al Uniunii Europene.

De la începutul războiului, în 2022, Statele Unite au aprobat ajutor economic sau militar în valoare de aproximativ 175 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Joe Biden se va afla în Germania începând de vineri pentru una dintre ultimele sale deplasări ca preşedinte american, vizită în cadrul căreia va discuta situaţia din Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a prezentat miercuri „planul de victorie” într-un discurs rostit în Parlamentul de la Kiev şi a exclus posibilitatea cedării de teritorii Rusiei pentru a pune capăt războiului declanşat de Moscova în februarie 2022, notează AFP, Reuters şi DPA.

Volodimir Zelenski a solicitat din nou Occidentului să ridice restricţiile privind utilizarea armelor cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei. El le-a cerut „partenerilor să ridice restricţiile privind utilizarea armelor cu rază lunga de acţiune pe întreg teritoriul Ucrainei ocupat de Rusia şi pe teritoriul rus”, precum şi continuarea ajutorului pentru „echiparea brigăzilor de rezervă ale forţelor armate ucrainene”.

Pe de altă parte, şeful statului ucrainean a cerut ca Ucraina să primească cât mai curând invitaţia de a deveni membră a NATO.

Ucraina primește de la SUA un nou pachet de ajutor militar în valoare de 375 milioane de dolari

SUA vor trimite Ucrainei un număr neprecizat de bombe cu dispersie cu rază medie de acțiune și o serie de rachete, artilerie și vehicule blindate.
Este vorba despre un nou pachet de ajutor militar în valoare totală de aproximativ 375 de milioane de dolari, au declarat marți oficialii americani, potrivit apnews.com.

Oficialii așteaptă un anunț miercuri, în timp ce liderii mondiali se reunesc la Adunarea Generală a ONU, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski își folosește prezența acolo pentru a consolida sprijinul și a convinge SUA să permită trupelor sale să folosească arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi mai adânc în Rusia.

În ziua următoare, Zelenski se întâlnește la Washington cu președintele Joe Biden și cu vicepreședintele Kamala Harris.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop decembrie 2024. Vezi ce ți-au pregătit astrele în ultima lună din an

Horoscop decembrie 2024. Ultima lună din an aduce cu sine o atmosferă încărcată de energie și provocări pentru toate semnele zodiacale. Aceasta o perioadă...

Prima de risc a României, cea mai ridicată din regiune: aproape 200 de puncte de bază

România continuă să aibă cea mai mare primă de risc din Europa Centrală și de Est, situându-se aproape de 200 de puncte de bază,...

Ianis Hagi ar putea rămâne la Rangers! Philippe Clement, aproape de demitere

Antrenorul belgian Philippe Clement este în pericol să fie demis de la Rangers, după un început dezamăgitor de sezon, iar acest scenariu ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă