Înotătorul britanic, Adam Peaty, a susținut că sportivii de la Jocurile Olimpice de la Paris au găsit viermi în mâncare
De șase ori medaliat olimpic, Peaty s-a plâns de cantitatea și calitatea mâncării primite, despre care a spus că afectează performanțele sportivilor, notează The Guardian.
„Alimentația nu este suficient de bună pentru nivelul așteptat de la sportivi. La sfârșitul zilei, trebuie să dăm tot în competiții. La Tokyo mâncarea a fost incredibilă, la fel și la Rio de Janeiro… Dar, de data aceasta, nu sunt suficiente opțiuni de alimente cu proteine, se formează cozi lungi și așteptăm câte 30 de minute ca să mâncăm. Vreau să mănânc carne, am nevoie de carne pentru a concura și asta mănânc acasă. Îmi place și peștele, dar oamenii au găsit viermi. Nu e bine. Vreau doar ca sportivii să aibă parte de cele mai bune condiții. Și cred că ei sunt cei care pot face cel mai bine cunoscută situația”, a declarat Adam Peaty.
„Îi ascultăm pe sportivi, luăm foarte în serios feedback-ul lor. De la deschiderea Satului Olimpic, partenerul nostru, Sodexo Live, a lucrat proactiv pentru a adapta rezervele de alimente, la nevoile în creștere și la consumul real observat în primele zile. Ca urmare, cantitățile anumitor produse au crescut semnificativ și a fost desfășurat personal suplimentar, pentru a asigura funcționarea fără probleme a serviciului”, a declarat un purtător de cuvânt al JO Paris.
Campionul olimpic italian, Thomas Ceccon, a părăsit Satul Olimpic și a preferat iarba din parc pentru odihnă. Olimpicul s-a plâns de paturile dure, de lipsa aerului condiționat și de mâncarea proastă, recunoscând că s-a luptat cu „zgomotul și căldura” din Satul Olimpic.
Între timp, Sena are din nou probleme. Sesiunea de antrenament a atleților pentru maratonul de înot a fost anulată marți, deoarece îngrijorările cu privire la calitatea apei din Sena au continuat. Evaluările calității apei au evidențiat niveluri de E.coli prea mari în râu.
World Aquatics a anunțat că „evaluarea calității apei a arătat că nivelurile de E.coli au variat între 326 și 517 (considerate „foarte bine” până la „bun”) la cele patru puncte de colectare efectuate pe 5 august între orele 5:00 și 6:00. Cu toate acestea, nivelurile de enterococi au depășit pragurile maxime ale World Aquatics în timpul analizei de dimineață. Ultimele probe de enterococi (prelevate între orele 12:30 și 13:20 pe 4 august) au arătat niveluri care depășesc pragurile maxime acceptabile World Aquatics.”
Sportivii trebuiau să se antreneze pentru maratonul de 10 kilometri feminin de joi și cursa masculină de vineri.