RL: Aţi ajuns în Israel la 24 de ani de la declararea independenţei Statului Israel?
Jean Askenasy: Este adevărat. La 14 mai 1948, cu o zi înainte de expirarea mandatului britanic, Ben Gurion a declarat independenţa Statului Israel. După 28 de zile, la 11 iunie 1948, primul nostru război cu arabii se oprea temporar cu un armistiţiu, iar România stabilea relaţii diplomatice cu Israelul.
Ce coincidenţă, în ziua în care comuniştii naţionalizau fabrici şi ateliere…
În aceeaşi zi, tatăl meu a fost expropriat, în cadrul masivului jaf de partid şi de stat denumit ipocrit „naţionalizarea principalelor mijloace de producţie“. Devenise clar că această măsură radicaliza cursul istoric aberant spre modelul sovietic integrat, aşa că mulţi oameni, de toate etniile, au încercat de atunci să plece ori măcar au visat la asta. Eu am depus o cerere de plecare în Israel odată cu părinţii mei. Ei au fost lăsaţi să plece, mie nu mi s-a aprobat plecarea decât la cererea Goldei Meir, prim-ministru al Israelului de mai târziu.
Statul român avea de la începutul relaţiilor diplomatice şi ambasadă la Ierusalim?
Nu. Autorităţile de la Bucureşti au deschis consulate la Ierusalim şi Beer-Sheva, ceea ce înseamnă că relaţiile diplomatice cu Israelul au fost stabilite încă de la înfiinţarea statului. Dar nu la nivel de ambasadă. Există mai multe forme de relaţii diplomatice, esenţial este ca dialogul bilateral să
funcţioneze.
Ierusalim? Încă de atunci?
Da.
Mai mereu am avut legături speciale?
Au fost destule tensiuni şi chiar crize, precum în 1951-1952, când Stalin decisese ruperea relaţiilor cu Israelul de către toate ţările socialiste. Dar relaţiile diplomatice dintre România şi Israel au continuat prin însărcinaţi cu afaceri ad interim, miniştrii plenipotenţiari fiind rechemaţi. Ei au fost retrimişi la post în 1957, fapt remarcabil în contextul epocii (criza Canalului de Suez, criza şi revoluţia maghiară etc.). La fel de remarcabilă este menţinerea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări după „Războiul de Şase Zile“ din 1967.
Povestea „România, mediator de pace în Orientul Apropiat“ – posibil bestseller
Şi a venit momentul de deschidere din 1968, când Ceauşescu a condamnat invazia Cehoslovaciei.
România, aşa cum avea să fie şi în 1968, a fost din nou o excepţie în cadrul Tratatului de la Varşovia. Mai mult, în 1969 relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă. Deci România a întreţinut relaţii diplomatice neîntrerupte cu Israelul, şi este de presupus că nu i-a fost uşor. Ar merita ca istoricii să analizeze această chestiune. De pildă, o carte care ar arăta, dincolo de orice dubiu, dacă Nicolae Ceauşescu a acţionat în jurul anului 1968 prin voinţă proprie sau în urma unei înţelegeri cu Kremlinul, inclusiv în relaţia cu Israelul, ar fi un bestseller.
Care a fost efectul „Războiului de Şase Zile“ asupra relaţiilor dintre România și Israel?
Relaţiile s-au întărit, cum am văzut. De altfel, consecinţele războiului pentru Israel au fost majore. Pentru prima oară un stat arab, Egiptul, a recunoscut Israelul ca stat independent, ieşind de sub influenţa sovietică. Golda Meir a condus coaliţia majoritară în timpul războiului de Yom Kippur (Ziua Făgăduinţei), într-o perioadă în care Franţa lui Charles de Gaulle era împotrivă. A fost prima femeie din istoria israeliană în această funcţie.
Putem vorbi acum, după aproape jumătate de secol, despre „România – mediator de pace“?
Interpretarea jocului politic al lui Yasser Arafat, preşedintele Organizaţiei de Eliberare a Palestinei din 1969, ar trebui să fie făcută de către un istoric, nu de un neurolog. Eu ştiu că Arafat venea des la Bucureşti, am vizitat şi locul unde era cazat. Nu ştiu dacă a fost amestecat în atentatul împotriva Goldei Meir la Templul Coral din Bucureşti de către o bandă de terorişti. Atentatul a fost dejucat de serviciile de securitate israeliene. Cert este că, după o săptămână, Ceauşescu i-a eliberat pe terorişti. Totuşi, trebuie menţionat că statul român a creat punţi-cheie de discuţii între Autoritatea Palestiniană şi statul Israel.
Şi acum, de ce preşedintele României nu este de acord cu propunerea Guvernului de a muta Ambasada României la Ierusalim?
Nu-mi dau seama de ce. Eu, la data de 8 decembrie 2017, am trimis pe adresa Agenţia de Carte.ro o scurtă scrisoare publică prin care îndemnam oficialităţile române să mute Ambasada României la Ierusalim: „Preşedintele Truman a fost primul care a recunoscut dreptul Israelului la independenţă şi Cehia a fost primul stat care ne-a dat armele cu care ne-am apărat în războiul iniţiat de popoarele arabe vecine, în primele zile ale existenţei noastre statale. După 70 de ani, preşedintele Trump a declarat Ierusalimul drept capitala de drept a Israelului şi Cehia a fost primul stat care a anunţat că mută ambasada la Ierusalim. În calitatea mea de cetăţean israelian, de elev al Şcolii de Neurologie «Gheorghe Marinescu» şi de membru de onoare al Academiei Române, consider că România ar putea încununa cei 70 de ani de «relaţii diplomatice neîntrerupte» cu Israelul prin mutarea Ambasadei Române la Ierusalim în viitorul cel mai apropiat“.
17 ani pe lista neagră a Securităţii. Un fost ofiţer de Securitate s-a împroprietărit prin jaf pe casa neurologului
Cum aţi petrecut perioada de aşteptare a plecării? Aţi avut legături la nivel înalt în Statul Israel?
Am depus actele de emigrare cu părinţii în 1956, la vârsta de 26 de ani, şi am primit dreptul de plecare din România la 31 octombrie 1972, la vârsta de 42 de ani şi 11 luni. Arătând că doresc să părăsesc comunismul „salvator“ de „imperialismul decadent“, am fost trecut pe lista neagră a Securităţii şi a Partidului Comunist pe o perioadă de 17 ani. Nu însă de către colegi,
prieteni şi pacienţi.
Totuşi, aţi fost un medic de succes în România deceniului negru din punct de vedere politic.
Securitatea m-a deposedat în mod fraudulos de toată averea agonisită timp de douăzeci de ani – casă, tablouri, mobilă, economii. M-au pus să semnez că am primit banii de la ofiţerul de Securitate Silviu Şerbănoiu, fără să mi se dea în realitate. Ba m-au pus să plătesc şi o sumă mare pentru timbrele de vânzare-cumpărare, care normal se plătesc de cumpărător.
Asta drept condiţie să puteţi emigra?
Da. Aveam vârsta de 43 de ani. Nu cunoşteam limba, îmi era greu să mă adaptez la climatul cald şi umed. Toate acestea îmi îngreunau noul început. Trebuia să iau totul de la capăt. Porneam a doua viaţă în statul în care eram majoritar pentru prima dată, fără nimic altceva decât paşaportul de elev al Școlii „Gheorghe Marinescu“.
Cum aţi reuşit să plecaţi?
Mama (eram singurul ei fiu), după atâţia ani de aşteptare, credea că nu mai vreau să plec şi îi făcea viaţa tatălui meu insuportabilă. Astfel că tata a decis să facă greva foamei în faţa Parlamentului de la Ierusalim. A doua zi, Simcha Dinitz, directorul de cabinet al Goldei Meir, i-a cerut să întrerupă greva foamei, deoarece am fost trecut pe lista care va fi înaintată preşedintelui României pentru aprobare. Şi aşa s-a întâmplat. Cu ocazia vizitei Goldei Meir din mai 1972 la Bucureşti, în cadrul discuţiilor cu Nicolae Ceauşescu, s-a aprobat plecarea contra cost a unui număr de etnici cărora li se refuzaseră dosarele.
„Justiţia democrată dă drept unui general de Securitate să rămână în casa mea“
După revoluţie nu v-aţi revendicat casa?
Comuniştii m-au deposedat de casă. Mă judec cu statul român pentru apartamentul de care am fost deposedat fraudulos acum 46 de ani şi „justiţia democrată“, după 1989, a decis că proprietatea furată aparţine generalului de Securitate spoliator.
De câţi ani sunteţi în procese?
De 16 ani.
Ce se întâmplă cu justiţia liberă, în opinia domniei voastre?
Justiţia nu face dreptate. Justiţia dă sentinţe în favoarea unui infractor dovedit! O ruşine, după 30 de ani de democraţie!
Aliza Begin a fost o Regina Maria a Israelului
L-aţi cunoscut pe Menahem Begin? Aveţi ceva amintiri legate de el?
Privind la televizor într-o seară, am văzut un orăşel făcând grevă pentru că o fetiţă de 6 ani a unor emigranţi din India a murit, deoarece nu a fost niciun medic care să-i dea un antibiotic pentru a o salva de pneumonie. Am plecat ca voluntar în satul respectiv, pe nume Yeruham, în deşertul din sudul Beer-Sheva. După trei ani de voluntariat, Consiliul Local mi-a decernat titlul de Cetăţean de Onoare. Auzind de asta, doamna Aliza Begin m-a contactat şi mi-a cerut să mă angajez într-un proiect de educaţie a copiilor dintr-un cartier subdezvoltat de la periferia Ierusalimului.
Cum era doamna Aliza?
Încă de la prima întâlnire, Aliza Begin mi-a făcut impresia unei mari doamne din viaţa unui popor. Am asemuit-o Suveranei noastre. I-am spus „Regina Maria a Israelului“. Aşa, soţia mea şi cu mine l-am cunoscut pe avocatul Menahem Begin, devenit prim-ministru al Israelului.
Ce amintiri pitoreşti aveţi legate de prim-ministrul de atunci?
Îmi amintesc de o fază pe care ne-a povestit-o într-una din întâlnirile obişnuite de sâmbătă seara. Citez din memorie: „Mă gândesc ce voi face când va trebui să întorc vizitele făcute lui Anwar Sadat, care m-a primit în palatul din Alexandria, şi lui Nicolae Ceauşescu, care m-a primit în palatul de la Sinaia. Oare îi voi putea invita în apartamentul meu de două camere şi jumătate de la Tel-Aviv?“.
Păcat că reuniunile de înalt nivel organizate de neobosiţii academicieni Eugen Simion şi Maya Simionescu nu sunt cunoscute marelui public
Sunteţi implicat în mai multe proiecte?
Academicienii Eugen Simion şi Maya Simionescu organizează de 17 ani Simpozionul Internaţional „Penser l’Europe“ („A gândi Europa“). Participă somităţi din 12 ţări şi doi observatori din Orientul Apropiat şi nordul Africii. S-au publicat 16 volume cu conferinţele prezentate şi alte şase cărţi. Sunt mereu invitat.
Ce fel de teme abordează reuniunile?
Temele abordate diferă, de la ştiinţă, artă şi economie la politică. Prezintă un interes deosebit pentru România, fapt scos în evidenţă şi de preşedintele Academiei, prof. Ioan-Aurel Pop. Acest simpozion a dat naştere, în cadrul Academiei Române, unui club de prietenie cunoscut sub numele de „Clubul de la Bucureşti“. I s-a dus vestea în Spania, Franţa, Belgia şi Israel, dar nu şi în România.
De ce?
Nu am nicio explicaţie!
Credeţi că media promovează acum mai mult un discurs al scandalului şi urii?
Satisfacţia cititorilor poate fi cucerită şi prin articole pozitive.
Ce personalităţi politice ale României aţi cunoscut?
Am avut onoarea să cunosc personalităţi de vârf ale istoriei contemporane a României. Am purtat dialoguri lungi cu preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi m-am întreţinut colocvial cu prim-miniştrii Petre Roman şi Adrian Năstase. Atât la Bucureşti, la simpozioanele amintite, cât şi în cadrul vizitelor lor în Israel.
Care a fost cea mai picantă discuţie?
Îmi amintesc că, odată, la Hotelul King David din Ierusalim, m-am întâlnit cu Emil Constantinescu. Era prin anul 2000. L-am întrebat în mod provocator cum se simte un profesor de geologie în înalta funcţie de preşedinte al României. Mi-a răspuns: „Funcţia de preşedinte e tranzitorie, cea de profesor rămâne“. Şi mi-a arătat o voluminoasă carte a lui despre minerale, premiată în străinătate.
Soluţia de „inundare“ a României cu turişti străini n-a avut ecou la Traian Băsescu
Ştiu că i-aţi propus lui Traian Băsescu să construiască un drum rapid Otopeni–Cheile Bicazului, sau Otopeni–Mănăstirile Moldovei, sau Otopeni–Lacul Techirghiol, pentru a se inunda ţara cu turişti străini. Ce alţi înalţi demnitari aţi mai cunoscut?
În casa lui Shimon Perez m-am întreţinut cu fostul preşedinte Traian Băsescu, în timpul mandatului său. I-am propus o strategie de sporire a turismului străin în România. L-am întrebat: „Ce părere aveţi despre un drum rapid Otopeni–Cheile Bicazului, sau Otopeni–Mănăstirile Moldovei, sau Otopeni–Lacul Techirghiol, pentru a se inunda ţara cu turişti străini?“. Mi-a răspuns: „Mă voi gândi la acest proiect“.
L-aţi cunoscut şi pe preşedintele Klaus Iohannis?
Preşedintele Israelului, Ruven Rievlin, m-a prezentat odată Excelenţei Sale dl Klaus Werner Iohannis, la ultima sa vizită în Israel.
Credeţi că Iohannis a făcut o necuviinţă când s-a referit la afaceri cu evreii?
Am fost tulburat de afirmaţia preşedintelui României: „Liviu Dragnea face afaceri cu evreii“.
De ce oare cetăţenii Statului Israel sunt consideraţi de preşedintele României evrei, şi nu israelieni?
Când m-am întâlnit în casa preşedintelui Israelului cu preşedintele României şi am vorbit cu el, nu mi-a trecut nicio secundă prin minte că vorbesc cu un „sas protestant“, ci cu un român. Atunci i-am spus că israelienii veniţi din România privesc cu ochi buni faptul că un distins profesor de liceu şi primar din Sibiu a fost ales preşedinte de către popor. Credeam că va aduce bunăstare şi armonie în cea mai frumoasă ţară de pe glob, aşa cum a făcut cu Sibiul. Sper că nu am greşit.
„Domnul Dragnea nu s-a întâlnit cu evrei, deoarece nu s-au întreţinut pe teme religioase, ci cu israelieni“
Ce v-a dezamăgit?
M-am simţit deposedat de dreptul meu, egal cu al lui, de a fi cetăţean al unui stat, şi nu de a fi etichetat conform religiei mele. De două mii de ani, strămoşii mei au vagabondat în sute de state, în calitatea lor etnică şi religioasă. Nu aveau o identitate politică, fiindcă nu mai aveau stat. În timp, după Epoca Luminilor, au început să capete o identitate politică în calitate de cetăţeni ai altor state, iar din 1948 în calitate de israelieni, de cetăţeni ai propriului stat. Eu, până în 1972, am fost un evreu locuitor în România, dar eram cetăţean al statului român, deci român din punct de vedere al statutului civic şi politic, membru al naţiunii române. Dar de când sunt israelian mă aştept să fiu considerat ca atare. Deci dl Dragnea nu a vorbit cu evrei, deoarece nu s-au întreţinut pe teme religioase, ci cu israelieni.
„Excelenţa Sa“ se opune deschiderii Ambasadei României la Ierusalim.
Domnule Marius Ghilezan, spune-mi, te rog, avem noi, israelienii, dreptul de a decide unde să fie capitala României? Pot israelienii să refuze să-şi trimită ambasadorul la Bucureşti, pentru că ei vor să-şi trimită ambasadorul la Târgovişte? Este treaba României unde îşi are Israelul capitala? Acolo unde socotim că avem noi capitala, acolo trebuie trimis ambasadorul, şi nu unde hotărăşte preşedintele statului care-l trimite.
De la ambasadorul României, copiii israelieni au învăţat cum se împodobeşte bradul
Ce relaţie aţi avut cu ambasadorii români?
Relaţii de strânsă colaborare. Doresc să profit de această întrebare pentru a scoate în evidenţă un lucru important. Ambasadorul Edward Iosiper şi soţia sa, Tatiana Iosiper, au organizat multe reuniuni cu obiceiuri şi tradiţii româneşti. Tinerii israelieni s-au arătat încântaţi de a sărbători la reşedinţa ambasadorului României bradul de Crăciun într-un spaţiu cultural românesc. Aşa se promovează prietenia dintre două ţări, cu tineretul lor. Copiii au vrut să afle cum se împodobesc brazii şi au cerut părinţilor lor să adopte obiceiuri româneşti. Acesta este secretul relaţiilor de durată între ţări, pe lângă cele economice.
Românii s-au cam răspândit pe mapamond. Oare Băsescu a jucat rolul de romani (ostaşii trimişi de împăratul roman) pentru locuitorii Iudeii, declanşând diaspora neamului românesc?
Am prezentat la ultimul simpozion de la Academie o comunicare pe tema „relaţia România–Europa“. Am arătat paradoxul, opoziţia dintre binele făcut Europei prin transfuzia de tineri români talentaţi, plini de dorinţă de afirmare, şi răul făcut României, care îmbătrâneşte cu fiecare tânăr care pleacă. Doamna Daniela Zeca Buzura m-a invitat la un interviu la TVR şi a prezentat cu o deosebită autoritate profesională şi talent acest proces de îmbătrânire a poporului român.
„Când plecările devin migrări, guvernele sunt obligate să acţioneze“
Domnule profesor, este adevărat, de la noi pleacă mulţi intelectuali. Aici e durerea. Care este situaţia în Israel?
Când am plecat din România, ţara avea o populaţie de 22 de milioane, azi are 16-17 milioane. Când am ajuns în Israel, acest stat avea o populaţie de 3,5 milioane. Azi, după 47 de ani, are o populaţie de 9 milioane. Este adevărat, şi de la noi pleacă intelectuali, dar în cu totul alte proporţii. Spre exemplu, din cei 385 de medici formaţi anual în universităţile israeliene, cam 15 pleacă în SUA. Într-o democraţie adevărată, fiecare om este liber să-şi decidă soarta, acestea sunt riscurile inerente, dar când plecările devin migrări, guvernele sunt obligate să acţioneze.
Migraţia dinspre România spre ţările europene arată ca o autostradă cu două benzi dus şi două depăşire…
Trebuie făcut ceva. Mass-media trebuie să fie mai adaptată la realitate. Pe baza experienţei emigrării mele, am ajuns la concluzia că orice plecare dintr-o ţară în alta este egală cu un cutremur de pământ. Este adevărat, aşa cum arată unele ziare din România, există reuşite spectaculoase ale unor emigranţi, dar majoritatea plătesc scump migrarea şi trăiesc în condiţii grele, foarte grele. Aceste fapte trebuie prezentate şi analizate obiectiv, altfel media face mereu o a doua invitaţie de a pleca. Fiecare fenomen trebuie redat în complexitatea lui, şi nu parţial, căci se ajunge la concluzii greşite.
