Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro „a participat activ” la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a succesorului său de stânga Lula da Silva după alegerile din 2022, potrivit unui raport al poliţiei publicat marţi, potrivit barrons.com.
Fostul şef al statului (2019-2022) avea, de asemenea, „deplină cunoştinţă” despre un presupus plan de asasinare a lui Luiz Inacio Lula da Silva, potrivit acestui raport de peste 800 de pagini, care cere inculparea lui Bolsonaro şi a altor 36 de persoane, majoritatea militari.
Raportul a fost înaintat Parchetului, iar procurorul general al Braziliei, Paulo Gonet, va decide decidă dacă declanşează urmărirea penală.
„Dovezile obţinute pe parcursul investigaţiilor au arătat fără echivoc că Jair Bolsonaro a planificat (…) şi a luat parte direct şi efectiv la acţiunile unei organizaţii criminale al cărei obiectiv a fost o lovitură de stat care nu a avut loc din cauza unor circumstanţe contrare dorinţei lui”, a detaliat raportul poliţiei.
Jair Bolsonaro se declară nevinovat și acuză o „persecuţie politică”
Jair Bolsonaro, 69 de ani, a susţinut întotdeauna că este nevinovat şi a afirmat în repetate rânduri că este victima „persecuţiei politice”.
„Termenul +lovitură de stat+ nu a făcut niciodată parte din vocabularul meu”, a declarat el luni într-o conferinţă de presă.
Anchetatorii asigură, însă, că Bolsonaro avea „deplină cunoştinţă” şi „a participat activ” la „acte clandestine vizând abolirea statului de drept democratic”.
Potrivit raportului, fostul şef al statului avea, de asemenea, „deplină cunoştinţă” despre operaţiunea „Pumnalul Verde” care avea drept scop asasinarea lui Lula, a vicepreşedintelui ales Geraldo Alckmin şi a judecătorului de la Curtea Supremă, Alexandre de Moraes, după eşecul liderului de extremă dreapta în tentativa sa de a fi reales împotriva lui Lula.
Săptămâna trecută, o operaţiune poliţienească legată de această vastă anchetă s-a soldat cu arestarea a patru militari şi a unui poliţist, suspectaţi că ar fi pus la cale acest triplu plan de asasinat, menit a fi realizat înainte de învestirea actualului preşedinte de stânga pe 1 ianuarie 2023.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!