4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăIulius, parteneriat cu Oil Terminal pentru dezvoltarea unui teren de 38 ha...

Iulius, parteneriat cu Oil Terminal pentru dezvoltarea unui teren de 38 ha din Constanța

Pe data de 14 septembrie 2023, la sediul Ministerului Energiei, Oil Terminal S.A. și compania Iulius au semnat un contract de parteneriat, prin care un teren de 38 de hectare din Constanța deținut de Oil Terminal S.A., societate pe acțiuni din care Ministerul Energiei deține 87,75%, inactiv de peste 10 ani și care a găzduit spații de depozitare a produselor petroliere, este redat orașului ca o zonă urbană sustenabilă.

Pe lângă investiția estimată la peste 800 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, Iulius va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.

„Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat și un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunității printr-un spațiu modern, atrăgător pentru oportunități economice și turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul Ministerului Economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv și transparent și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea calității vieții”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

„Aveam nevoie de un partener cu viziunea și capacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci ca unul cu impact pentru comunitate. Ne bucurăm că, la invitația noastră lansată public, Iulius a fost printre companiile care au depus oferte și singura care și-a asumat ecologizarea terenului, un criteriu principal în procesul de selecție. Avem convingerea că orașul va câștiga un proiect cu un rol definitoriu pentru dezvoltarea Constanței, ca urmare a unei investiții istorice pentru regiunea de sud-est a României și nu numai”, a declarat Viorel – Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal.

Prima etapă: ecologizarea terenului

Ca primă etapă a asocierii, Iulius și-a asumat stingerea obligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost și un criteriu definitoriu în demersul de selecție al partenerului pentru valorificarea acelui activ. Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timp îndelungat, însă Oil Terminal S.A. nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrărilor necesare.

„Constanța este noua noastră destinație, oraș cu un potențial major de creștere și capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunității locale un proiect deschis și util tuturor, cu grădini urbane și funcțiuni de relaxare, divertisment și culturale, dar și un hub de oportunități de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă. Credem cu tărie în potențialul Constanței și avem expertiza și resursele necesare pentru a realiza un proiect care să susțină orașul portuar să capitalizeze pe toate atuurile sale și să devină unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală, înțelegând în profunzime nevoile și așteptările locuitorilor, așa cum am făcut și în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca”, a declarat Iulian Dascălu, Președintele companiei Iulius.

Proiect mixed-use cu parc, grădină botanică, pol de business și concepte de divertisment

Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraș în oraș, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilitățile de care au nevoie pentru un stil de viață urban sustenabil. Demersul va integra o grădină botanică și parc cu funcțiuni de relaxare, sport și entertainment în aer liber, dar și o componentă de birouri, astfel încât să se creeze oportunități investiționale și să susțină retenția tinerelor talente locale și dezvoltarea centrului universitar.

Va fi și o destinație pentru shopping și recreere, cu noi concepte de retail și entertainment, fresh market cu producători și antreprenori locali, restaurante, bistrouri și cafenele tematice, dar și funcțiuni culturale și de divertisment, care să asigure posibilități de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.

Oil Terminal S.A. este o companie petrolieră cu o tradiție de peste 125 de ani, cu o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare, cu rezultate ce reflectă performanța. Asocierea cu IULIUS se încadrează în strategia de dezvoltare durabilă a companiei, prin valorificarea activelor neutilizate, în degradare și consumatoare de resurse, în vederea modernizării activelor existente și dezvoltării de noi capacități de depozitare.

Iulius are 25 de ani de experiență în real estate și expertiză în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de anvergură în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava, care includ retail, office, entertainment și parcuri ample.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă