6.7 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăPoliticăIsraelul recunoaște că a informat SUA despre utilizarea de drone iraniene în...

Israelul recunoaște că a informat SUA despre utilizarea de drone iraniene în Ucraina

Preşedintele Isaac Herzog a declarat marţi că Israelul a împărtăşit SUA informaţii despre utilizarea de drone iraniene în războiul din Ucraina, pledând pentru un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale, transmite AFP.

Aflat în vizită la Washington, preşedintele Israelului, al cărui rol este în mare parte unul ceremonial, s-a întâlnit cu secretarul de stat Antony Blinken şi urmează să aibă miercuri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden.

„Armele iraniene joacă un rol cheie în destabilizarea lumii noastre, iar comunitatea internaţională trebuie să înveţe din asta, acum şi în viitor”, a declarat preşedintele Herzog. „Comunitatea internaţională trebuie să vorbească aceeaşi limbă faţă de Iran, un mesaj de fermitate, unitate şi fără compromis”, a adăugat el, potrivit agerpres.ro.

Într-un comunicat, biroul său precizase că acesta va transmite SUA imagini care, potrivit serviciilor de informaţii israeliene, arată asemănări între dronele doborâte în Ucraina şi cele testate în Iran în decembrie 2021 şi prezentate în timpul unei expoziţii în Iran în 2014.

Israelul spune că SUA știa că s-au folosit drone iraniene în Ucraina, dar iranienii au negat acuzațiile

În ultimele săptămâni, Ucraina şi aliaţii săi occidentali au acuzat Moscova că foloseşte drone de fabricaţie iraniană în atacurile împotriva Ucrainei. Iranul a negat acuzaţiile, în timp ce Kremlinul a susţinut că occidentalii încearcă să pună presiune asupra Teheranului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia a comandat „aproximativ 2.000 de Shahed iraniene”, drone kamikaze, pentru a-şi consolida invazia în Ucraina, după mai multe eşecuri militare la sol de la începutul lunii septembrie.

La începutul întâlnirii sale cu preşedintele Herzog, secretarul de stat Blinken a declarat presei că Statele Unite şi Israel sunt „mână în mână împotriva activităţilor periculoase, destabilizatoare şi menite să trezească teroarea Iranului”.”Trimiterea de drone Rusiei de către Iran pentru a ajuta la agresiunea împotriva Ucrainei şi a poporului său are rezultate îngrozitoare pe teren în Ucraina”, a adăugat Blinken.

Şeful diplomaţiei americane a indicat că va transmite preşedintelui israelian „preocupările reale” ale SUA cu privire la violenţele din Cisiordania ocupată şi că va face apel la dezescaladare.

Şase palestinieni au fost ucişi marţi în raiduri ale armatei israeliene în Cisiordania ocupată, care au vizat în special un grup de tineri luptători implicaţi în atacuri, iar mii de persoane au participat la funeraliile a cinci dintre ei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât media obișnuită pentru finalul lunii ianuarie și mare parte din februarie, în toate regiunile țării. Potrivit Administrației Naționale de...

24 Ianuarie: Mesajele liderilor politici despre Unirea Principatelor și unitatea națională

Liderii politici au transmis mesaje speciale în ziua în care sărbătorim Unirea Mică, pe 24 ianuarie. Iată ce au spus Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu...

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...
Ultima oră
Pe aceeași temă