Armata israeliană a declarat că a lovit joi mai multe ţinte legate de mişcarea Houthi din Yemen, aliniată Iranului, inclusiv aeroportul internaţional Sana’a şi trei porturi de pe coasta de vest, potrivit Reuters.
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană.
Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israel în ceea ce descriu ca fiind acte de solidaritate cu palestinienii din Gaza, nu au comentat situaţia.
Atacurile israeliene asupra aeroportului din Hodeidah şi asupra unei centrale electrice au fost raportate de Al Masirah TV, principala televiziune de ştiri condusă de houthi.
Mai mult de un an de atacuri ale Houthi au perturbat rutele maritime internaţionale, forţând firmele să se reorienteze către călătorii mai lungi şi mai costisitoare care, la rândul lor, au alimentat temerile privind inflaţia globală.
Israelul a instruit misiunile sale diplomatice din Europa să încerce să obţină desemnarea Houthis drept organizaţie teroristă.
Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen
Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată înainte de a pătrunde pe teritoriul israelian, relatează AFP.
„După activarea sirenelor de avertizare în centrul Israelului, o rachetă lansată din Yemen a fost interceptată înainte de a pătrunde pe teritoriul israelian. Sirenele de avertizare privind lansarea de rachete şi obuze au fost declanşate de teama de a cădea resturi în urma interceptării”, se arată într-un comunicat al armatei.
Rebelii houthi din Yemen, un grup susţinut de Iran, au revendicat ulterior responsabilitatea pentru atac, afirmând că „au desfăşurat o operaţiune militară care a vizat un obiectiv militar al inamicului israelian în zona ocupată Yaffa”, denumirea arabă pentru Jaffa, un cartier din Tel Aviv, susţinând că „operaţiunea şi-a atins cu succes obiectivele”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!