1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternaționalIranul răspunde acuzelor de implicare în atentatul asupra lui Trump: Este dreptul...

Iranul răspunde acuzelor de implicare în atentatul asupra lui Trump: Este dreptul nostru

Intervievat de CNN, ministrul de externe iranian a subliniat că ţara sa recurge numai la metode legale pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili de asasinarea generalului Qasem Soleimani, care a fost ucis în Irak de o dronă americană în timpul administraţiei Trump, potrivit CNN.

Autorităţile americane au obţinut în ultimele săptămâni informaţii de la o sursă umană cu privire la un complot al Iranului pentru a încerca să-l asasineze pe Donald Trump, o evoluţie care a determinat Secret Service să sporească securitatea în jurul fostului preşedinte, au declarat marţi pentru CNN mai multe persoane informate despre acest subiect. Nu există însă niciun indiciu că Thomas Matthew Crooks, tânărul care a încercat să îl ucidă pe fostul preşedinte sâmbătă, ar avea legătură cu complotul, au declarat sursele. Casa Albă a refuzat să comenteze, dar a declarat, de asemenea, că nu există indicii că suspectul ar fi avut complici străini sau interni.

Un oficial american a declarat că, la aflarea ameninţării sporite, Consiliul Naţional de Securitate a contactat Serviciul Secret, care a adăugat resurse şi active pentru protecţia suplimentară a lui Trump. Campania lui Trump a fost, de asemenea, informată cu privire la o ameninţare în evoluţie, a declarat oficialul. La un moment dat, în timpul acestui ciclu electoral, campania lui Trump a încetat să mai organizeze evenimente spontane neoficiale în care invitaţii nu erau verificaţi în prealabil de Secret Service, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu această chestiune.

Oficialii americani se tem de ani de zile că Teheranul se va răzbuna pe Trump pentru că a ordonat uciderea, în ianuarie 2020, a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Informaţiile despre complotul iranian intervin în condiţiile în care Secret Service a fost aspru criticat de când atacatorul în vârstă de 20 de ani care a tras sâmbătă asupra lui Donald Trump a reuşit să ajungă pe un acoperiş cu vedere la miting şi să deschidă focul, atingând urechea lui Trump, ucigând un participant la miting şi rănind alte două persoane din public. Preşedintele Joe Biden a ordonat o revizuire independentă a modului în care trăgătorul a putut fi atât de aproape de a-l ucide pe Trump, iar Secret Service se confruntă, de asemenea, cu anchete din partea Congresului.

Fareed Zakaria de la CNN a stat de vorbă cu ministrul iranian de externe în exerciţiu, Ali Bagheri Kani, la Hudson Yards, în New York ,şi l-a presat cu întrebări în legătură informaţiile dezvăluite de CNN în legătură cu un presupus complot iranian de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump.

În timpul interviului său, Zakaria l-a întrebat pe Kani dacă complotul a fost o răzbunare pentru asasinarea lui Qasem Soleimani, generalul iranian de rang înalt care a murit în ianuarie 2020.

„V-am spus în mod explicit că vom recurge la proceduri şi cadre legale şi judiciare la nivel intern şi internaţional pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe autorii şi consilierii militari responsabili de asasinarea generalului Soleimani”, a declarat Kani.

Întrebat în continuare dacă acest lucru înseamnă să nu se recurgă la măsuri violente, Kani a declarat: „Vom recurge doar la procedurile juridice şi judiciare iraniene şi internaţionale”.

„Până acum, am făcut-o, iar acesta este dreptul nostru şi, desigur, vom continua să o facem. Iar americanii au spus deschis acest lucru, că l-au asasinat pe comandantul militar iranian de rang înalt. Deci, este dreptul nostru natural pentru a urmări această problemă, iar cei care sunt acuzaţi în acest caz ar trebui să fie aduşi în faţa justiţiei într-o instanţă justă”, a spus Kani.

Interviul integral al lui Zakaria cu ministtul Kani va fi difuzat duminică la ora locală 10:00 a.m. (17:00, ora României) în cadrul emisiunii „Fareed Zakaria GPS”.

Pe de altă parte, misiunea permanentă a Republicii Islamice Iran la Organizaţia Naţiunilor Unite a negat, la rândul ei, acuzaţia că Teheranul ar fi pus la cale un complot de asasinare a lui Trump. Într-o declaraţie pentru Reuters, misiunea Iranului la Naţiunile Unite din New York a declarat că „aceste acuzaţii sunt nefondate şi răuvoitoare”.

„Din perspectiva Republicii Islamice Iran, Trump este un criminal care trebuie să fie urmărit şi pedepsit în faţa unei instanţe de judecată pentru că a ordonat asasinarea generalului Soleimani. Iranul a ales calea legală pentru a-l aduce în faţa justiţiei”, a subliniat reprezentanţa diplomatică a Iranului.

Pe cine vrea Teheranul să se răzbune


Iranul a jurat în repetate rânduri să se răzbune pentru uciderea lui Soleimani de către armata americană. Şi foşti înalţi funcţionari ai administraţiei Trump care au lucrat în domeniul securităţii naţionale au avut parte de o securitate sporită de când au părăsit guvernul, potrivit CNN

În august 2022, Departamentul de Justiţie a anunţat acuzaţii penale împotriva unui membru al Gărzilor Revoluţionare iraniene (IRGC) pentru că ar fi încercat să orchestreze asasinarea lui John Bolton, care a fost consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii americani au declarat că acest complot împotriva lui Bolton a fost „probabil organizat ca represalii” pentru asasinarea lui Soleimani.

Fostul secretar de stat Mike Pompeo, din timpul administraţiei Trump, a fost, de asemenea, o ţintă a unui complot iranian de asasinare, potrivit unei surse federale de aplicare a legii familiarizată cu ancheta şi unei surse apropiate lui Pompeo, a relatat CNN.

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump, Robert O’Brien, a avut un detaşament de securitate al guvernului SUA din cauza ameninţărilor din partea Iranului, la fel ca Pompeo şi alţi foşti oficiali ai lui Trump, dar vara trecută s-a renunţat la această măsură de securitate din partea statului, potrivit unor surse informate. O’Brien îşi plăteşte acum propriul serviciu privat de securitate, au declarat sursele. Congresmenii nu au primit un motiv specific pentru această decizie, ceea ce a dus la frustrare, a scris CNN.

În schimb, Bolton beneficiază în continuare de protecţia Secret Service.

Timp de luni de zile, forţele de ordine americane au fost preocupate de ameninţarea persistentă a Iranului, temându-se că Teheranul ar putea încerca să asasineze foşti oficiali ai lui Trump şi pe fostul preşedinte însuşi, potrivit mai multor surse familiarizate cu această chestiune. Informaţiile recente au sugerat o intensificare semnificativă a acestei ameninţări, au declarat sursele pentru CNN.

Avertizările cu privire la această planificare operaţională au coincis cu o creştere vizibilă a mesajelor online de pe conturile iraniene şi din mass-media susţinută de stat care îl menţiona pe Trump, ceea ce a ridicat preocupări de securitate în rândul oficialilor americani, a declarat una dintre surse pentru CNN.

Trump şi candidatul republican la vicepreşedinţie, senatorul JD Vance din Ohio, vor organiza primul lor miting oficial de campanie împreună sâmbătă, la o arenă acoperită din Grand Rapids, Michigan, a anunţat marţi campania.

Iranul a complotat pentru a-l asasina pe Donald Trump. Ce legătură este cu Thomas Matthew Crooks

Autoritățile americane au obținut informații pe surse cu privire la un complot al Iranului pentru a încerca să îl asasineze pe Donald Trump, o evoluție care a determinat Secret Service să sporească securitatea în jurul fostului președinte în ultimele săptămâni, au declarat mai multe persoane informate cu privire la acest subiect, potrivit CNN.
Nu există niciun indiciu că Thomas Matthew Crooks, presupusul asasin care a încercat să îl ucidă sâmbătă pe fostul președinte, ar avea legătură cu acest complot, au declarat sursele.

Existența amenințării din partea unei agenții de informații străine ostile – și securitatea sporită pentru Trump – ridică noi întrebări cu privire la lacunele de securitate de la mitingul de sâmbătă din Butler, Pennsylvania, și la modul în care un bărbat în vârstă de 20 de ani a reușit să aibă acces la un acoperiș din apropiere pentru a trage focuri de armă care l-au rănit pe fostul președinte.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

4 avantaje ale biostimulatorului Amalgerol Essence în agricultură

În lumea dinamică a agriculturii moderne, unde fiecare decizie contează, biostimulatorii devin aliați de încredere în optimizarea producției. Printre aceste produse inovatoare, Amalgerol Essence...

Președintele Iohannis, discurs în Bundestag: Uitarea trecutului conduce la repetarea greșelilor

Iohannis a amintit că 2024 marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia și 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momente...
Ultima oră
Pe aceeași temă