9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternaționalIranul a sechestrat un vas portughez în strâmtoarea Ormuz

Iranul a sechestrat un vas portughez în strâmtoarea Ormuz

Gărzile Revoluționare ale Iranului au sechestrat, sâmbătă, un portcontainer „cu legături” cu Israelul în Golf, a anunțat agenția oficială IRNA, la câteva zile după ce Teheranul a avertizat că ar putea închide zona traficului maritim, relatează AFP, preluat de observatornews.ro.

Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat că un elicopter al Gărzilor Revoluționare a abordat și a dus în apele iraniene nava MSC Aries, sub pavilion portughez. Agențiile de securitate maritimă anunțaseră anterior că o navă a fost abordată și confiscată de „autoritățile regionale” în Strâmtoarea Ormuz, între Emiratele Arabe Unite și Iran, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Potrivit IRNA, nava „care poartă pavilion portughez și este administrată de societatea Zodiac, care îi aparține capitalistului sionist Eyal Ofer”, este „dirijată spre apele teritoriale” ale Iranului.

Iranul ameninţă cu riposta

Iranul a amenințat că va riposta la presupusele atacuri aeriene israeliene asupra consulatului său din capitala siriană Damasc, la 1 aprilie, care au ucis șapte ofițeri ai Gardienilor Revoluției, inclusiv doi comandanți de rang înalt.

Președintele american Joe Biden a declarat vineri că se așteaptă ca Iranul să atace Israelul, dar a avertizat Teheranul să nu procedeze astfel.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că „Iranul va suporta consecințele dacă va alege să escaladeze și mai mult această situație”, ca răspuns la rapoartele privind capturarea navei MSC Aries.

Marți, șeful naval al Gărzilor Revoluționare, Alireza Tangsiri, a declarat că ar putea închide Strâmtoarea Ormuz dacă se consideră necesar.

UE cere eliberarea petrolierului sechestrat de Iran

“Sechestrarea a două nave de către autorităţile iraniene în strâmtoarea Ormuz provoacă mare îngrijorare”, spune un purtător de cuvânt al politicii externe a UE într-un comunicat.

“Într-o situaţie deja tensionată, această evoluţie prezintă riscuri de escaladare şi subminează eforturile care se fac pentru a găsi o modalitate de a rezolva tensiunile curente”, adaugă comunicatul.

“Cerem eliberarea imediată a navei încă reţinute şi a echipajului său şi facem apel la reţinere pentru a evita noi tensiuni. Libertatea navigaţiei trebuie respectată în orice moment”, spune UE.

Pentru moment, Iranul a rămas surd la numeroasele apeluri – în special ale Parisului şi Berlinului – de a elibera nava care arborează pavilionul britanic. Londra l-a convocat sâmbătă pe însărcinatul cu afaceri al Iranului în Regatul Unit exprimându-şi “extrema dezamăgire” faţă de Teheran.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...
Ultima oră
Pe aceeași temă