Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă; P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă”, anunţă DNA într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, că, în luna iulie a anului 2023, arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 lei pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
”În context (…), inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv”, arată anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.
IPS Teodosie, urmărit penal de DNA
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influență, a anunțat Direcția Națională Anticorupție. Alături de IPS Teodosie, este urmărit penal, pentru complicitate la cumpărare de influență, și un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, conform DNA.
Ce spun procurorii DNA
„În luna iulie a acestui an, Teodosie Petrescu ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!