2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, vizite în America de Sud

Iohannis, vizite în America de Sud

Președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 18–26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina.

Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global, anunță Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

America Latină reunește state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie și dezvoltarea durabilă.

Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale șefului statului în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun; prezentarea pozițiilor și evaluărilor României, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei și contracararea efectelor acestuia care au proiecții la nivel global care se resimt și în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse; creșterea profilului politic și economic al României în acest spațiu; impulsionarea contactelor sectoriale și dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerțului, cercetării, protecției mediului și schimbărilor climatice, agricultură, educație, cultură, protecție civilă și altele; aprofundarea cooperării și a coordonării la nivelul forurilor multilaterale, pentru apărarea multilateralismului și a dreptului internațional, inclusiv a principiilor Cartei ONU.

“Interesul acordat de România consolidării relațiilor cu Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile și Republica Argentina se înscrie, de asemenea, în procesul de aprofundare a cooperării Uniunii Europene cu America Latină și Caraibi, proces orientat în prezent spre pregătirea Summitului Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC), din luna iulie a acestui an, de la Bruxelles. Continentul latino-american este considerat o zonă de importanță strategică pentru Uniunea Europeană și statele sale membre, inclusiv în actualul context geopolitic global, marcat de numeroase surse de divergențe și de acumularea de noi tensiuni. În acest sens, va fi reafirmat angajamentul țării noastre de a contribui activ, prin valorificarea avantajelor sale competitive și a relațiilor sale tradiționale cu statele de pe continentul latino-american, la succesul acțiunii globale a Uniunii Europene și la obținerea unor rezultate de durată cu ocazia Summitului de la Bruxelles.

Ținând cont de complexitatea contextului actual la nivel global, Președintele Klaus Iohannis va evidenția în toate discuțiile oficiale provocările de securitate fără precedent pe care România trebuie să le gestioneze la nivel național și, alături de partenerii săi, la nivel european și euroatlantic. Va fi pus accentul pe nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, a tendințelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului și ale dreptului internațional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU”, precizează Administrația Prezidențială.

De asemenea, discuțiile vor aborda și alte teme de actualitate de pe agenda internațională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităților sociale și egalitatea de gen, consolidarea democratică și promovarea drepturilor omului, nevoia dinamizării formatelor de cooperare regională pentru a aduce beneficii tangibile în primul rând la nivel economic și social.

Iohannis în Brazilia

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de șef de stat în ultimii 23 de ani, Klaus Iohannis va discuta cu președintele Luiz Inácio Lula da Silva atât stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cât și temele de actualitate de pe agendele regionale și respectiv cea internațională.

Obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea și dinamizarea relației bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină și Caraibi, aspect care va fi concretizat și prin adoptarea de către cei doi președinți a unei Declarații comune. Documentul conține angajamentul celor două părți de a crește nivelul relațiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat și al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerț, investiții, industrie, cercetare și inovare științifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educație și cultură.

“Având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potențialul oferit de cele două piețe, vizita va urmări, totodată, promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunitățile de cooperare și investiții în industrie, energie, agricultură, IT și alte sectoare”, mai menționează sursa citată.

Iohannis în Chile

Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani, mai susține Administrația Prezidențială.

“Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două țări și încurajarea contactelor interumane”, se mai arată în comunicat.

Pe agenda discuțiilor oficiale dintre Iohannis și președintele Gabriel Boric se vor afla stadiul și perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilități de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea reciprocă de investiții, pe sectoarele de IT, energie, mediu și agricultură.

Situațiile de urgență și reacția la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înțelegere între instituțiile responsabile din cele două țări.

“Cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două țări, consolidarea democrației la nivel global, apărarea drepturilor omului și combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educația pentru climă, sunt teme care vor fi abordate în cadrul discuțiilor celor doi șefi de stat”, mai transmite sursa citată.

În plan educațional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române. Această acțiune creează premisele pentru creșterea contactelor interumane și a proiectelor culturale comune.

Programul oficial va mai include și vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei și al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă.

Președintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiații chilieni evacuați de autoritățile române și primiți în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile.

Iohannis în Argentina

Vizita oficială în Republica Argentina va prilejui întrevederea lui Iohannis, cu președintele Alberto Fernández, fiind prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani.

Obiectiv principal al vizitei îl reprezintă evaluarea stadiului relațiilor bilateraledintre cele două țări și identificarea în comun a domeniilor unde există perspective de creștere a schimburilor comerciale și de atragere de noi investiții, pentru ambele state.

Președintele Klaus Iohannis va afirma disponibilitatea României de a conlucra cu Argentina pentru promovarea obiectivelor comune de politică externă, inclusiv din perspectiva poziționării celor două țări cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele acestuia pe multiple planuri.

Discuțiile vor viza, totodată, și nevoia de cooperare multilaterală pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei asupra creșterii economice durabile, provocările și oportunitățile cooperării în diferite formate regionale specifice fiecărei părți, importanța consolidării democratice pe continentul latino-american și a aprofundării parteneriatului bi-regional cu Uniunea Europeană, inclusiv prin semnarea unor noi acorduri economice.

În cadrul consultărilor oficiale, Iohannis și Alberto Fernández vor evalua și posibilitățile concrete de a consolida și de a extinde cooperarea în domenii de importanță majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură, educație, mediu și promovarea educației privind schimbările climatice, situații de urgență și securitate maritimă.

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Argentina, vor fi semnate documente bilaterale de cooperare în domeniul situațiilor de urgență și în cel al cercetării agricole.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă