-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, premiat în Germania

Iohannis, premiat în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, astăzi, în Germania, Premiul internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen – Pentru unitatea Europei.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis cotidianului național “România liberă”, Comitetul director al Premiului „Carol cel Mare” a decis să acorde preşedintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaştere a meritelor în ceea ce priveşte „conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru „eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene şi a statelor membre”, precum şi pentru „promovarea echităţii, a protecţiei minorităţilor şi a diversităţii culturale şi pentru rolul său de creator de punţi de legătură între societăţile din vestul şi estul Europei”.

Premiul internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităţilor publice sau organizaţiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unităţii europene sau a cooperării între statele membre.

Pe lista laureaţilor se află părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, arhitecţii Uniunii Europene moderne şi reprezentanţii mişcărilor democratice din Europa Centrală şi de Est.

Printre personalităţile marcante care au primit acest premiu se numără şi Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar „Carol cel Mare” acordat până în prezent.

Ultimii doi laureaţi au fost preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, şi secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, AntĂłnio Guterres, în 2019. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...
Ultima oră
Pe aceeași temă