România s-a angajat să majoreze PIB-ul în domeniul apărării la 2,5. Aflat la Vilnius, Klaus Iohannis a declarat că această cotă va fi menținută.
„Avem o dotare mult superioară, avem cadre militare tot mai bine pregătite, iar la infrastructură se lucrează peste tot în toate bazele noastre, vorbesc în toate bazele mari care au şi relevanţă pentru NATO. Se lucrează, se extind, se modernizează se îmbunătăţeşte dotarea. Toate aceste lucruri sunt posibile fiindcă am alocat încă din 2016, decizia fiind din 2015, 2% din PIB pentru Apărare, iar începând din acest an am trecut la 2,5% din PIB şi aşa vom rămâne. Ba, chiar este posibil să creştem în următorii ani”, a spus şeful statului.
Potrivit acestuia, 2% din PIB pentru Apărare nu trebuie să fie plafonul, ci trebuie să fie baza de la care se porneşte când se vorbeşte despre alocarea de resurse bugetare pentru acest domeniu.
„Această chestiune va mai rămâne în discuţie, dar noi am luat rolul nostru foarte în serios”, a transmis preşedintele.