7.6 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis a discutat cu comisarul european pentru gestionarea crizelor

Iohannis a discutat cu comisarul european pentru gestionarea crizelor

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, context în care a arătat că România susţine extinderea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE, exprimându-şi speranţa că, în viitor, se vor alătura acestuia Ucraina şi Republica Moldova.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a salutat prezenţa comisarului european în România în această zi cu o semnificaţie aparte, la un an de la debutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, şi a reiterat necesitatea continuării sprijinirii acestei ţări şi a populaţiei greu afectate de război, salutând efortul comun, coordonat, în plan european.

Preşedintele a apreciat cooperarea excelentă cu Comisia Europeană în domeniul protecţiei civile şi a evidenţiat, în acest sens, înfiinţarea primului stoc de medicamente RescEU în ţara noastră în timpul pandemiei de COVID-19, precum şi a Hub-ului umanitar de la Suceava în sprijinul Ucrainei, în 2022.

„Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că acţiunea comună a statelor membre UE prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE a reflectat în mod clar solidaritatea şi capacitatea Uniunii de a oferi ajutor concret cetăţenilor europeni şi partenerilor internaţionali. În acest sens, preşedintele României a arătat că ţara noastră susţine extinderea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, întrucât acesta s-a dovedit esenţial în răspunsul comun de gestionare a crizelor exprimând speranţa ca în viitor Ucraina şi Republica Moldova să facă parte din acest mecanism”, arată sursa citată.

Şeful statului a reiterat acţiunile cuprinzătoare întreprinse de România în domeniul ajutorului umanitar, atât în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât şi a urmărilor devastatoare ale cutremurelor care au avut loc recent în Turcia şi Siria, „ceea ce arată contribuţia activă a României la eforturile comune de la nivelul Uniunii Europene de a oferi ajutor”.

Preşedintele Iohannis s-a pronunţat şi pentru crearea cu prioritate la nivelul UE a unei capacităţi specifice pentru lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, care să crească rezilienţa Uniunii Europene în acest domeniu, ţinând cont de faptul că mai multe state membre s-au confruntat cu dezastre în ultimii ani.

Comisarul european a felicitat România pentru contribuţia semnificativă şi reacţiile rapide în ceea ce priveşte răspunsul la solicitările venite în cadrul Mecanismului european de Protecţie Civilă, amintind atât acordarea de ajutor imediat refugiaţilor ucraineni, cât şi, recent, Turciei şi Siriei în urma cutremurelor catastrofale, dar şi în caz de incendii sau inundaţii.

El a subliniat că România este foarte bine pregătită, cu un profil puternic la nivel european în domeniul protecţiei civile, apreciind excelenta cooperare cu autorităţile române în acest domeniu, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Janez Lenarcic a menţionat că recenta comunicare a Comisiei Europene cu privire la obiectivele UE de rezilienţă la dezastre este menită să sprijine acţiunile de prevenire şi pregătire în cazul dezastrelor şi să îmbunătăţească capacitatea Uniunii de a face faţă acestora într-un mod cuprinzător.

Conform comunicatului, comisarul european a salutat implicarea preşedintelui României în sprijinirea eforturilor de consolidare a capacităţii de răspuns la nivel european în ceea ce priveşte dezastrele generate de schimbările climatice. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Studiu Deloitte: Cum să cheltuim responsabil de Crăciun, în contextul inflației

Cheltuielile de Sărbători vor fi mai mari cu aproximativ 8% anul acesta, comparativ cu anul trecut, în principal din cauza creșterii prețurilor Potrivit studiului Deloitte Holiday...

CFR Cluj, cu ochii pe un jucător de la Poli Iași!

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, și-a îndreptat atenția către Florian Kamberi, atacantul celor de la Poli Iași, în încercarea de a aduce un plus...

Germania, tot mai aproape de alegeri anticipate. Guvernul a căzut

Cancelarul german Olaf Scholz a suferit o înfrângere majoră luni, când majoritatea celor 733 de parlamentari din Bundestag și-au retras sprijinul față de el,...
Ultima oră
Pe aceeași temă