6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieInvestitori în SIF-uri acuză un fost ministru de manevre pe banii lor

Investitori în SIF-uri acuză un fost ministru de manevre pe banii lor

Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor, directorul general și președintele Consiliului de Administrație (CA) al SIF Banat – Crișana (SIF1) este acuzat de mai mulți investitori că a folosit banii SIF1 pentru a obține “control” și asupra SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (SIF5), acuzând un conflict de interese în care s-ar afla fostul demnitar.

“Domnul Drăgoi este președintele Consiliului de Administrație și director general la SIF1. SIF1 mai departe deține SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia. Iar SIF1, SIF4 și un număr mare de fonduri alimentate în proporții covârșitoare cu banii SIF1 și SIF4 dețin controlul SIF5. Deci, printr-un calcul simplu de proveniență a deținerii controlului, domnul Drăgoi controlează trei din cele mai mari companii cotate la Bursa de Valori București: SIF1, SIF4 și SIF5”, a precizat, pentru “România liberă”, Marian Alexe, acționar la SIF Oltenia.

Acesta atrage atenția asupra nemulțumirilor acționarilor.

“Ce spun investitorii despre aceasta situație? Nu prea se găsesc investitori mulțumiți, în afară de niște administratori de fonduri care au cumpărat acțiuni la aceste SIF-uri cu banii SIF1 și SIF4. Iar aceste fonduri votează negreșit în favoarea domnului Drăgoi și a angajaților săi la toate adunările generale, astfel dându-i posibilitatea să nu aibă nevoie de voturile acționarilor reali ai SIF-urilor. De la distanță pare o găselniță genială. Dar această găselniță a grupării conduse de domnul Drăgoi nu numai că prejudiciază milioane de acționari, dar nici nu pare tocmai conformă legilor, și de aceea nici nu se practică în alte burse europene”, mai spune acționarul la SIF5.

Alexe vorbește și despre plăți preferențiale realizate sub conducerea lui Drăgoi.

“Administratorii fondurilor menționate, care au primit banii SIF1 și SIF4, sunt extrem de mulțumiți de calitatea lor de acționari, pentru că au cumpărat acțiuni SIF1, SIF4 și SIF5 tocmai cu banii SIF1 și SIF4, și primesc anual sume fabuloase în formă de comision de administrare datorită deciziilor domnului Drăgoi și angajaților lui. Vorbim despre un conflict de interese flagrant care cauzează acționarilor reali SIF1 și SIF4 pierderi însemnate, și evident nemulțumiri și revoltă. Dar într-un mod ciudat ASF nu numai că nu intervine pentru apărarea milioanelor de acționari, dar chiar a luat măsuri pentru perpetuarea acestei stări. ASF are obligația legală să ia toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile și interesele investitorilor în piața de capital. Bogdan Drăgoi, care conform multor surse din piață este consiliat de Najib El Lakis, condamnat penal pentru manipularea pieței de capital și delapidarea SIF Banat – Crișana, a pus în aplicare această schemă. Domnul Drăgoi nu plătește dividende de ani de zile acționarilor SIF1 și nici răscumpărări reale și transparente de acțiuni nu prea mai face. La ultimul program de răscumpărare de acțiuni SIF1 n-a executat decât o fracțiune din mandatul propriilor acționari, oferind acționarilor aproape jumătate din prețul maxim mandatat în adunările generale. Domnul Drăgoi își permite să sfideze acționarii SIF-urilor pentru că a ajuns să controleze, prin plata de comisioane exorbitante către fondurile interpuse, majoritatea acțiunilor disponibile la adunările generale. De exemplu la un fond, Active Dinamic, care deține, printre altele, și acțiuni SIF4 cumpărate aproape exclusiv din banii SIF4, comisionul plătit timp de aproape șapte ani, până august 2021, a fost de 12,55% pe an”, ne-a mai spus acționarul la SIF5.

Ce spun reprezentanții investitorilor

Asociația Investitorilor la SIF-uri (AISIF) este nemulțumită de situația creată și a sesizat Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF).

“SIF Banat – Crișana deține o companie care se cheamă SAI Muntenia Invest,  avand 99,9% din acțiunile emise de aceasta. SAI Muntenia Invest este administratorul SIF Muntenia. Deci un alt SIF este administrat de SAI Muntenia Invest, o companie deținută aproape integral de SIF Banat-Crișana. Auditorul consolidează datele financiare ale SAI  Muntenia Invest, așa cum este legal, cu SIF Banat-Crișana. Deci SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, este parte din grupul consolidat SIF Banat-Crișana. Deci practic, SIF Banat-Crișana are controlul asupra administratorului SIF Muntenia, ceea ce conform legislației europene, Regulamentul 231/  2013 practic spune că SIF Banat-Crișana deține o situație de control și asupra SIF Muntenia.

In plus, în piață și în rapoartele publice există multe informații care fac investitorii să concluzioneze că SIF Banat-Crișana, împreună cu SIF Muntenia asupra căreia are această relație de control, exercită o relație de autoritate și asupra SIF Oltenia urmare a schimbării conducerii SIF Oltenia ce a avut loc anul trecut”, a declarat, pentru RL, președintele AISIF, Florian Munteanu.

Acesta susține că investitorii la SIF-uri au de pierdut de pe urma acestor decizii luate de conducerea SIF1.

“Oamenii au de pierdut ca urmare a acestor activități. La SIF-uri sunt acționari peste șase milioane de români în total, ca să aveți așa, o perspectivă. Aceste acțiuni, românii le-au primit în anii 90, când s-a făcut acel program de privatizare în masă. Fiecare dintre noi are cel puțin un apropiat care deține acțiuni la aceste SIF-uri și care suferă o pierdere în momentul în care aceste SIF-uri nu se administrează corect, cu respectarea legislației în vigoare și în interesul acționarilor. Deci din acești șase milioane de acționari, fiecare are o bucățică foarte mică din aceste sifuri. Și atunci, ei nu pot fi coordonați sau să se coordoneze singuri și din acest motiv este nevoie de această asociație, pentru că iată, există niște acțiuni întreprinse de administratori care dau banii SIF-ului sau SIF-urilor – că vorbim aici de aceste trei SIF-uri  –  unor fonduri (sau administratori de fonduri) care ajung să cumpere cu acești bani acțiuni tot la aceste 3 SIF-uri și să voteze în AGA. Sunt exemple în presă sau în diverse analize care s-au făcut: spre exemplu Active Dinamic, unul din fondurile în care SIF Muntenia a investit și unde deține peste 95% din titlurile emise de fond. Este doar un exemplu: era un comision de administrare anual – absolut fabulos de 12,5%. Fondurile acestor administratori, care sunt niște administratori mici din România, si  se bazeză de cele mai multe ori în  mod aproape exclusiv pe investițiile SIF-urilor în cauză, deci fondurile din aceste grupuri cumpără la rândul lor acțiuni tot  la aceste Sif-uri din acest grup și apoi vin, cum s-a întâmplat la AGA la SIF Muntenia, și votează bineînțeles de așa natură, încât să se perpetueze această stare de conflict de interes. Și vorbim aici de foarte mulți bani. De zeci de milioane de lei pe an care se duc pe aceste comisioane”, ne-a mai explicat Munteanu.

Asociația a prezentat situația și Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

“Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF) a trimis, la data de 18.10.2021, Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), o solicitare să nu permită conducerii SIF Banat  – Crişana (SIF1) să se premieze cu 880.000 de acţiuni gratuite, în condiţiile în care nu a îndeplinit mandatul acţionarilor privind răscumpărarea de 30.000.000 acţiuni pentru anulare. În răspunsul ASF nu se oferă o soluţie la problema invocată. În schimb, se face referire la convocarea unei noi adunări generale în care acţionarii SIF1 urmează să decidă modalitatea distribuirii acţiunilor gratuite. AISIF îi informează pe investitorii SIF1 că a trimis o nouă scrisoare către ASF în care solicită să ia măsurile necesare pentru a nu permite domnului Bogdan Drăgoi, implicit Consiliului de Administraţie al SIF1, să folosească voturile acţionarilor cu care este în conflict de interese pentru a se premia cu acţiuni gratuite, răscumpărate cu banii tuturor acţionarilor SIF1”, se arată în comunicatul AISIF cu titlul “AISIF insistă ca ASF să-l oprească pe Bogdan Drăgoi să se premieze nejustificat”, ale cărui date au fost transmise și DNA.

“Prejudiciul este de peste 220 mil. lei a fost calculat comparând evoluția bursei (respectiv indicii) pe ultimi 5 ani”, ne-a precizat directorul general al AISIF, Marius Pop.

Situație analizată de ASF

Reprezentanții ASF precizează, într-un răspuns oficial transmis RL, că Autoritatea a primit sesizări legate de situația de la SIF1, acestea fiind analizate.

“Referitor la informațiile solicitate, pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vă transmitem răspunsul formulat de către Sectorul Instrumente și Investiții Financiare din cadrul A.S.F., astfel: Plecând de la premisa că solicitarea dumneavoastră se referă la situația reprezentată de deținerea de către SIF Banat Crișana în filiala SAI Muntenia Invest (administrator al SIF Muntenia), în capitalul social al SIF Muntenia, precum și în capitalul social al SIF Oltenia, vă aducem la cunoștință că au existat sesizări care au ca referință situația expusă. Sesizările care fac obiectul unor analize în curs de derulare la nivelul structurilor de specialitate din cadrul A.S.F., în funcție de concluziile desprinse, vor sta la baza unor măsuri legale care vor fi adoptate. De asemenea, vă mai aducem la cunoștință că prin Hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor SIF Banat Crișana și ale Consiliului de Administrație al societății, începând cu anul 2015,  dl. Bogdan Drăgoi a fost ales în calitate de Președinte C.A. – Director General al SIF Banat Crișana. Precizăm că, în baza prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, A.S.F. a autorizat deținerea de către dl. Bogdan Drăgoi a calității de administrator și director al SIF Banat Crișana. Vă reamintim faptul că, ori de câte ori în urma activităților derulate de ASF sunt adoptate măsuri cu caracter public, acestea fac obiectul diseminării publice”, se arată în răspunsul ASF.

Autoritatea precizează că, dacă există o anchetă a ASF în desfășurare, acest lucru nu reprezintă o informație cu caracter public.

Am solicitat un punct de vedere din partea lui Bogdan Drăgoi referitor la cele enunțate mai sus, însă acesta nu a dorit să ofere niciun comentariu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă