1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPovestea românului care a fost ipotecat de Goldman Sachs

Povestea românului care a fost ipotecat de Goldman Sachs

Când aproape toată lumea credea că preţurile locuinţelor din SUA vor creşte la nesfârşit, câţiva bancheri de investiţii pariau pe cazurile în care împrumutaţii nu-şi vor mai putea plăti ratele. Gheorghe Bledea (58 de ani), din Folsom, California, este una dintre victimele crizei ipotecare din SUA prinse în scandalul în care Goldman Sachs este acuzat că şi-a păcălit clienţii. Goldman Sachs şi miliardarul John Paulson au împachetat în obligaţiuni derivate şi ipoteca românului, alături de alte 500.000, scrie Wall Street Journal.

Apoi, obligaţiunea a fost vândută către băncile europene IKB şi ABN Amro, cu sugestia că-i va creşte valoarea. Când piaţa imobiliară americană s-a prăbuşit, băncile europene au pierdut un miliard de dolari, iar fondul de investiţii al lui Paulson, care între timp pariase pe scăderi, a câştigat aceeaşi sumă.

 

„Mi-au promis dobândă fixă”

Maramureşeanul Bledea a emi-grat în SUA în 1998, împreună cu familia. În 2006, el şi fiul său au luat un credit de 531.000 dolari, pe 30 de ani, de la fosta bancă americană Washington Mutual. Bledea spune că a cerut o dobândă fixă, dar că brokerul de credit i-a oferit doar o dobândă variabilă de 8%. „Mi-au făcut promisiunea că în şase luni ne dau dobândă fixă, de 7%”, a po-vestit Gheorghe Bledea repor-terului RL. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar dobânda, în loc să scadă, a crescut la aproape 9%. Costurile totale pentru familia Bledea au ajuns la 5.800 de dolari pe lună pentru o casă a cărei valoare se înjumătăţise la 226 de mii de dolari. În primăvara anului 2009, ei nu au mai putut plăti creditul, iar acum se judecă, pentru a nu fi evacuaţi, cu cele nu mai puţin de nouă bănci şi intermediari de pe lanţul ipotecii. Printre acestea, falimentara Washington Mutual, JP Morgan Chase, care a preluat-o, şi o filială a Deutsche Bank, care a cumpărat ipoteca. Românul nu a ştiut până ieri că ipoteca lui fusese împachetată în operaţiunea Abacus a Goldman Sachs.

 

„Tot e mai bine în SUA”

Bledea a fost în România eco-nomist, iar în SUA are o afacere cu flori. „Trebuie să lucri tot ce ţi se oferă şi să înveţi limba”, îşi povesteşte imigrantul experienţa. El spune că nu s-ar în-toarce în România, chiar dacă ţara „s-a schimbat mult în bine” de când a plecat. „Încă trebuie lucrat la nivelul judiciar, să fie căutaţi cei care au averile prea mari pentru că au devalizat ţara. (…) Vin în fiecare vară, am proprietăţi în România. În America sunt urcuşuri şi coborâşuri, nu este perfect, dar oricum, e mai bine decât în Europa”, spune el. 

 

Cât mai face casa ta? Întreabă la bancă!

O dată pe an, clienţii care au credite ipotecare vor putea solicita băncilor să le comunice valoarea actualizată a garanţiei. Acest lucru se întâmplă pentru că, potrivit normelor BNR, băncile sunt obligate să reevalueze anual valoarea ipotecilor. Iar clienţii au posibilitatea legală de a cere băncii să le comunice preţul obţinut. În funcţie de rezultate, banca are, teoretic, posibilitatea de a cere clientului să aducă garanţii suplimentare în situaţia în care valoarea de piaţă a ipotecii a scăzut sub nivelul finanţării acordate. În cel mai rău caz, dacă respectivul client nu are posibilitatea de a aduce alte garanţii, banca poate trece la executarea silită a acestuia. Bancherii spun că până acum nu au apărut astfel de situaţii extreme şi că, în general, clienţii reuşesc să vină cu garanţiile solicitate

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Dacia Sandero, din nou pe primul loc în Europa în octombrie: Peste 21.000 de unități vândute

Dacia Sandero a revenit pe primul loc în topul celor mai vândute mașini din Europa în luna octombrie, cu 21.266 de unități vândute, potrivit...

Două persoane au fost arestate preventiv la Iași. Introduceau droguri în țară

Două persoane au fost arestate preventiv în urma unor operaţiuni desfăşurate de procurorii DIICOT, în care sunt cercetate pentru trafic de droguri şi introducerea...

Ciprian Ciucu: Eu aş fi organizat acest referendum în primăvară, decuplat de dezbaterile sterile, electorale

Referendumul local este util, pentru că presupune o discuţie despre creşterea coerenţei administrative, însă momentul organizării sale, simultan cu primul tur al scrutinului prezidenţial...
Ultima oră
Pe aceeași temă