Ambele societăți au avut parte de un sfârșit rapid, fiind supuse unor măsuri controversate de lichidare. Laminorul SA a mai „trăit” doar o lună de zile după ce Speranța Munteanu a primit, în martie 2002, mandatul de lichidator al societății. Angajații au fost concediați, iar activele vândute omului de afaceri Fathi Taher.
Lucrurile au stat mai rău în cazul societății bucureștene Rocar SA. Având același mandat de lichidator, Speranța Munteanu a fost implicată direct în operațiunile de vânzare a tuturor activelor Rocar SA, operațiuni suspectate a fi frauduloase.
În mai puțin de șase luni de la instalarea sa ca lichidator, ce a avut loc în iunie 2004, Munteanu a reușit să evalueze, să organizeze o așa-zisă licitație și să vândă pe nimic, în decembrie 2004, activele Rocar SA. Imobilele și terenul – evaluat atunci la circa 25 de milioane de euro, a fost înstrăinat pentru suma de 6,4 milioane euro.
Cumpărător a fost o firmă de apartament, cu acționar ascuns în Cipru. Deși toată presa a reclamat atunci această tranzacție ce întrunea toate elementele unei fraude, autoritățile nu au demarat nicio anchetă. La fel au dispărut apoi, în 2005, clădirile deținute de Rocar în strada Bazaltului. Au fost vândute cu terenuri cu tot la prețul unei simple case. La fel, Speranța Munteanu nu a dat socoteală pentru această manevră.
Laminorul SA Focşani, lichidat de Speranţa într-o lună de zile
Deţinută de Fondul Proprietăţii de Stat şi FPP III Transilvania, societatea Laminorul SA Focşani a intrat în insolvenţă în 1997. Până în 2002, societatea a fost administrată de Stephan Jonathan Taylor, cetăţean britanic. De bine, de rău, societatea a rezistat aşadar în cei cinci ani. Brusc însă, în martie 2002, acesta a fost retras de la administrarea companiei, locul său fiind luat de Speranţa Munteanu în calitate de reprezentant al PRICEWATERHOUSECOOPERS. Aşa cum am spus, cu experienţa studiilor de inginer în construcţii şi cea de prestatoare de servicii hoteliere, Speranţa Munteanu s-a apucat să lichideze activitatea fostei uzine producătoare de produse metalurgice. În doar o lună, tot ce a putut face Munteanu a fost închiderea definitivă a uzinei Laminorul SA. În aprilie 2002, repetăm, după doar o lună în care Speranţa Munteanu şi-a exercitat mandatul de lichidator în calitate de reprezentant al PRICEWATERHOUSECOOPERS, Laminorul SA se radia din Registrul Comerţului şi se închidea. Mai târziu, activele fostei uzine aveau să ajungă la omul de afaceri Fathi Taher.
La Rocar SA a administrat licitaţii suspecte în favoarea unor firme offshore
O altă mare companie ce a avut nenorocul de a intra în ultima clipă sub administrarea Speranţei Munteanu a fost Rocar SA Bucureşti. Pe fondul unui management neperformant şi a unor decizii politice neinspirate, fostul producător de autobuze şi tramvaie a intrat în procedura de lichidare în iunie 2004.
Iar Speranţa Munteanu, în calitate de reprezentant al PRICEWATERHOUSECOOPERS Management Consultans SRL, a primit misiunea de a obţine pentru statul român, care era acţionar majoritar, o sumă cât mai mare de bani din vânzarea activelor Rocar SA. Nu s-a întâmplat deloc aşa. Imediat după instalarea lichidatorilor în frunte cu Speranţa Munteanu, de la Rocar au dispărut fără urmă piesele existente pe stoc.
Materialele de presă publicate în acea perioadă denunţă chiar şi furtul, cu sau fără voia lichidatorilor, a unor autobuze aproape terminate. Lovitura cea mai mare a fost dată de Speranţa Munteanu şi echipa sa la finele anului 2004, când în urma unei licitaţii suspectată a fi fost aranjată au fost vândute halele şi terenul aferent deţinut de Rocar SA la un preț de 6,4 milioane de euro unei firme de apartament controlată de două offshore-uri din Cipru.
O licitaţie suspectată de corupţie, mai ales că, potrivit opiniei evaluatorilor, la acel moment doar terenul Rocar valora aproximativ 25 de milioane de euro. Preţul derizoriu obţinut şi graba Speranţei Munteanu şi a colegilor săi de a vinde activele Rocar nu au atras însă atunci atenţia autorităţilor. Nici o a doua pretinsă licitaţie, în care au fost vândute imobilele Rocar din strada Bazaltului numerele 4-20 și 32-40 pentru doar 4,64 miliarde de lei vechi, nu a stârnit curiozitatea procurorilor, deşi de aceşti bani la acel moment abia se putea cumpăra o casă în Bucureşti.
Experiența în business: A deținut câțiva ani doar o firmă de servicii hoteliere
Deși a administrat și încă administrează, din postura de specialist în insolvență, companii cu cifre de afaceri de zeci de milioane de euro, Speranța Munteanu nu a construit nici o afacere proprie. De profesie inginer de construcţii, Speranţa Munteanu s-a reciclat într-unul dintre cei mai mari specialişti ai ţării în restructurarea afacerilor fără a fi în stare să creeze, să administreze un business.
Singura implicare activă a sa în afaceri a avut loc în perioada 1994-1999, când a deținut un pachet de 30% din părțile sociale ale A & S Procons SRL – firmă cu obiect de activitate declarat „prestaţiile de servicii hoteliere”. După cinci ani s-a retras din firmă și s-a făcut practician în insolvenţă, specializată mai ales în lichidări rapide.