6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRusia susține că a crescut livrările de gaze spre România

Rusia susține că a crescut livrările de gaze spre România

Rusia susține că a crescut livrările de gaze spre România. Informația apare într-un interviu prezentat de ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, citat de site-ul www.financialintelligence.ro. El a anunțat că Rusia a sporit cu peste 300 la sută livrările de gaze naturale către România, în această lună.

În lista citită de ambasador,  România apare ca prim destinatar al majorărilor de gaze din Rusia. Se observă că al doilea beneficiar din agenda Moscovei este Serbia. Această țară nu este membru nici în NATO nici în UE. Spre deosebire de România, Serbia a avut mereu relații bune cu Rusia, cu care are, ce-i drept, și afinități culturale.

“Gazprom a crescut livrările către țările europene. România cu 347,6 la sută, Serbia 125,9 la sută, Bulgaria 52,3 la sută, Germania 35,8 la sută, Finlanda 19 la sută, Italia 15 la sută”

Valery Kuzmin,

Ambasadorul Rusiei în România

Rusia susține că a crescut livrările

Creșterea uriașă a importului de gaze din Rusia pare ciudată. Pentru că, acum un an, ministrul Economiei, Virgil Popescu (în prezent, ministru al Energiei) susținea că România are intenții contrare. România face eforturi pentru a-și reduce dependența de gaze din Rusia chiar la zero, susținea ministrul.

“Ne apropiem cu paşi repezi spre independență din punctul de vedere al importurilor de gaze naturale din Rusia. Ulterior putem să devenim un jucător regional pe piaţa de gaze naturale”

Virgil Popescu,

Ministrul Economiei

Ministrul Popescu susținea că rezervele de gaze naturale ce vor fi extrase din platoul românesc al Mării Negre ne vor asigura treptat independența energetică față de Rusia.

Acum un an, în septembrie 2020, oficiali din România și din Statele Unite anunțau că, până la finalul anului 2021, România şi-ar putea asigura din propria producţie tot gazul metan de care are nevoie. Astfel România ar elimina importul din Rusia.

Această independență energetică ar fi asigurată prin intermediul conductei de gaz a cărei construcție a început anul trecut. Construcția gazoductului este realizată în cooperare de două companii, una din Statele Unite, cealaltă din România. Pe uscat, conducta trece pe sub plaja de la Vadu (județul Constanța). Conducta are apoi un traseu submarin cu lungimea de 120 de kilometri. Ea va ajunge în larg și va capta gazele din perimetrul Midia.

Debitul conductei va fi de un miliard de metri cubi pe an. Asta reprezintă zece la sută din consumul propriu al României. Valoarea proiectului gazoductului este de 500 de milioane de dolari.

„Cred că ne apropiem cu paşi repezi spre independență din punctul de vedere al importurilor de gazele naturale din Rusia. Ulterior, cu începerea exploatărilor din Neptun Deep, unde avem rezervă mult mai mare, de aproape zece ori mai mare decât aceasta, putem să devenim un jucător regional pe piaţa de gaze naturale”, declara, la inaugurarea lucrărilor de construcție a gazoductului, mininistrul român al Economiei și Energiei, Virgil Popescu.

Ambasadorul de atunci al SUA, Adrian Zuckerman, confirma că, prin viitorul gazoduct, România face un pas important pentru a-și valorifica resursele din Marea Neagră și pentru a-și spori securitatea.

“Sărbătorim unul din cei mai importanți pași făcuți de România pentru dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale din Marea Neagră. Ele reprezintă o comoară națională ce are potențialul de a transforma România într-o țară mai prosperă și sigură din punct de vedere energetic”, spunea ambasadorul Zuckerman.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Situația insolvenței la Dinamo, complicată de procesul cu Vasile Șiman: „Sunt trei laturi implicate”

Procesul deschis de Vasile Șiman împotriva clubului Dinamo îngreunează ieșirea din insolvență, iar decizia judecătorului este așteptată cu interes. Obiectivul principal al celor din conducerea...

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă