12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia ar deveni o putere militară în estul Europei

România ar deveni o putere militară în estul Europei

Negocierile privind livrarea de armament francez către România, inclusiv a unor submarine, sugerează că, în Marea Neagră, România poate fi principala putere din NATO, chiar înaintea Turciei.

Ministerul român al Apărării încearcă de mulți ani să cumpere patru nave de luptă noi, tip corvetă. Dintre potențialii ofertanți a fost aleasă compania franceză Naval Group, care s-a asociat, la acest contract, cu Șantierul Naval Constanța. O surpriză a reprezentat-o însă anunțul privind intenția României de a cumpăra submarine militare, pe lângă cele patru nave de suprafață de care se știa. Acum câteva săptămâni, președintele Emmanuel Macron i-a vizitat pe militarii francezi dislocați în România și a anunțat și că se lucrează „la un plan ambiţios de susţinere a Forţelor Navale Române”. Ulterior, ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a precizat că România va cumpăra din Franța submarine și elicoptere. „Noi am semnat o scrisoare de intenție cu ministrul Apărării din Franța pentru un viitor proiect pentru care am început deja demersurile pentru a-l duce în Parlament”, a anunțat ministrul Dîncu. Achizițiile militare de peste 100 de milioane de euro au nevoie de aprobarea Parlamentului României. Această reglementare, corelată cu precizarea făcută de Dîncu, arată că achiziția din Franța va depăși 100 de milioane de euro.

Acum un an, înainte să înceapă războiul în Ucraina, Ministerul român al Apărării anunța zece programe majore de înzestrare cu armament. Însă niciunul dintre acele programe nu se referea la submarine sau la elicoptere. La acel moment, ministru al Apărării era actualul premier, Nicolae Ciucă.

“Ministerul Apărării urmăreşte sincronizarea programelor majore de înzestrare ale Armatei cu industria naţională de apărare prin adoptarea unor măsuri coerente şi predictibile. Realizarea mentenanţei echipamentelor militare şi integrarea producţiei unor componente de către unii operatori economici răspund unei cerinţe de securitate naţională”, a spus Nicolae Ciucă.

Ministrul Vasile Dîncu a adus în discuție ideea achiziției de elicoptere și de submarine. Despre elicoptere au vorbit, de-a lungul anilor, mulți oficiali români, inclusiv despre elicoptere care să intre în dotarea Forțelor Terestre. Despre un submarin vorbise, cândva, un ministru al Apărării, cu aluzie la un submarin american second hand. Acum însă, România ar dori să cumpere submarine noi.

“Este vorba de un proiect legat de submarine Scorpene și de elicoptere. E o scrisoare de intenție pe care am făcut-o cu Guvernul francez. Avem în vedere acest program în viitor pe care încercăm să îl fundamentăm”, a declarat Vasile Dîncu.

Pentru ca asemenea arme să fie eficiente, Forțele Navale au nevoie de cel puțin două submarine. Ideal ar fi însă să deținem trei asemenea echipamente.

Analiștii internaționali discută deja implicațiile dotării Armatei Române cu echipament de ultimă generație. Cele mai preocupate de această eventualitate sunt țările din estul Europei, fie că sunt sau nu membre NATO.

“Cumpărarea mai multor nave de suprafață pentru România ar avea, desigur, sens, dar ce poate însemna cumpărarea de submarine?”, se întreabă autorul unui articol din publicația Timpul (Republica Moldova). Articolul face, la rândul lui, referire la o analiză realizată de publicația GeoStratigica (Grecia). “România: Dacă primește submarine, înseamnă că Turcia este terminată în NATO, deoarece Marea Neagră a fost până acum un domeniu turcesc și rusesc”, estimează analiza realizată de greci. Trebuie ținut cont aici și de rivalitatea istorică dintre Grecia și Turcia. Aceasta din urmă este considerată a doua sau a treia forță militară din NATO, dar Grecia continuă să spere că rolul Turciei va scădea, eventual în favoarea României. “Bucureștiul va intra în procesul de achiziție de submarine pentru Marea Neagră, și este evident că aici există o presiune din partea Occidentului”, susțin analiștii greci. O asemenea presiune ar putea veni chiar din partea SUA. Americanii nu mai au încredere în Turcia din cauza relațiilor suspect de bune dintre președinții Erdogan și Putin. Acesta este motivul pentru care Statele Unite ar putea dori ca rolul de “mare putere” în Marea Neagră să fie preluat, în locul Turciei, de România. La momentul în care România va avea în dotare cele patru noi corvete precum și două sau trei submarine de fabricație franceză, Turcia va fi deja, “pe jumătate”, în afara nucleului operațional al NATO, susține publicația grecească. Este însă vorba de un plan pe mulți ani, plan care este, ce-i drept, impulsionat de criza din Ucraina. România a avut un singur submarin militar, Delfinul, provenit din fosta URSS. Între timp, Forțele Navale Române nu mai au nici echipaje de marinari specializați, nici o bază navală pregătită să găzduiască asemenea vase.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!



Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turiștii străini au cheltuit, în medie, aproape 3.000 de lei/persoană în România, în primele nouă luni ale anului

Avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat de turiști, urmat de autoturisme proprii, autocare și autobuze Turiștii nerezidenți cazați în structura de cazare turistică...

FCSB și Dinamo, eliminate din Cupa României! Universitatea Craiova și Metalul Buzău avansează în sferturi

FCSB a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-2, și a ratat calificarea în sferturile Cupei României, în timp ce Dinamo a fost eliminată după...

Marea Britanie a impus sancțiuni asupra a cinci oficiali georgieni

Marea Britanie a impus sancțiuni asupra a cinci oficiali georgieni, inclusiv ministrului de interne, din cauza represiunii violente asupra protestatarilor pro-Uniunea Europeană, notează Reuters. Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă