6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRipostă NATO față de politica agresivă a Rusiei. Un atac aer –...

Ripostă NATO față de politica agresivă a Rusiei. Un atac aer – sol poate fi lansat de pe teritoriul României

Un atac aer – sol poate fi lansat de pe teritoriul României, conform scenariului unui exercițiu desfășurat de NATO în România.

În România s-a desfășurat, timp de o zi, un exercițiu comun de vigilență întărită (enhanced Vigilance Activities – eVA). Exercițiul a fost condus de Comandamentul Aerian Aliat (NATO AIRCOM) din Germania. Au participat peste 20 de aeronave precum și sisteme de supraveghere aeriană și apărare cu baza la sol.

“În cadrul exercițiului, organizat în conformitate cu legislația și standardele internaționale în vigoare, aeronave de luptă, de realimentare în aer și de avertizare timpurie, dirijate de controlori în zona finală de atac integrat (Joint Terminal Attack Controllers – JTAC), vor simula scoaterea din luptă a apărării aeriene a unui potențial adversar. Scopul exercițiului este de a demonstra capacitatea NATO de planificare, coordonare și executare a unei misiuni complexe, multinaționale de securizare a spațiul aerian al Alianței în situația oricărui tip de amenințări sau atac asupra teritoriului aliat”, anunța Ministerul Apărării Naționale înainte de începerea exercițiului.

Avioane de luptă au zburat la joasă înălțime

Aeronavele militare românești și străine au zburat, timp de o oră, la joasă înălțime, deasupra localităților Mihail Kogălniceanu și Capu Midia.

Punctul de vedere al României este că toate acțiunile militare proprii sau executate împreună cu NATO au rol defensiv. Totuși, conducerea NATO pregătește toate tipurile de acțiuni militare, inclusiv misiuni ofensive. Pe Flancul Estic, NATO își consolidează prezența colectivă, explica ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu.

“Pe acest fond, Alianţa este pregătită şi are implementate instrumentele necesare unui răspuns adecvat pentru asigurarea securităţii aliaţilor, inclusiv prin consolidarea prezenţei colective în regiunea Mării Negre”

Vasile Dîncu,

Ministrul Apărării Naționale

Atât președintele SUA, Joe Biden, cât și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au anunțat că Alianța Atlantică nu va intra în război cu Rusia. Totuși, Stoltenberg a precizat că Alianța vrea să fie sigură că Ucraina are toată capacitatea de apărare necesară împotriva Rusiei. Ucraina are frontieră terestră cu România iar părți ale Ucrainei sunt acum ocupate de trupe rusești.

“Întrucât nu putem avea o confruntare directă între trupele NATO și Rusia, ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că Ucraina poate duce acest război, că are acces la toate armele necesare”

Jens Stoltenberg,

Secretar general NATO

Secretarul general al Alianței a făcut această declarație în Olanda, în luna iunie, la o reuniune pe care a avut-o cu liderii principalelor țări membre NATO.

Aeronavele militare ale României și ale altor țări NATO au zburat la joasă înălțime deasupra localităților Mihail Kogălniceanu, unde este un aerodrom, și Câmpia Turzii, unde este un poligon al Forțelor Aeriene.

Atac aer – sol împotriva apărării antiaeriene a unui potențial adversar

“Ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, NATO și-a crescut, în mod semnificativ, capacitatea de apărare și descurajare, inclusiv prin întărirea prezenței pe flancul estic, prin dislocarea de forțe și mijloace aliate suplimentare în toate mediile (terestru, aerian și maritim), în vederea asigurării apărării teritoriului Alianței împotriva oricărui tip de amenințări”, a precizat MApN.

Termenii folosiți de partea română sunt destul de vagi. Totuși, este evident că, în zborul lor deasupra României, avioanele NATO au exersat misiuni de atac, din aer, asupra unor ținte terestre. “Ceea ce am executat astăzi este de fapt ceva ce vom face mai des, pentru a pregăti forțele noastre aeriene să opereze într-un mediu aflat în dispută”, declara un ofițer străin implicat în organizarea exercițiului, pe care NATO îl prezenta ca fiind locotenent colonelul Raphael.

Exercițiul din România a fost dirijat de Centrul de Operațiuni Aeriene NATO de la Torrejón (Spania) și dintr-un avion special francez. Conform scenariului, în România au acționat simultan avioane F-16 ale României, avioane franceze Rafale și avioane Tornado ale Germaniei. Ele s-au coordonat cu avioane de luptă americane din grupul portavionului Harry S. Truman, aflat în Marea Adriatică. Formația de aeronave a simulat confruntări cu avioane F-16 ale Belgiei și F-18 ale Spaniei. Similar, s-a simulat o confruntare cu sistemul de apărare antiaeriană trimis de Franța în România. Un atac aer – sol a fost probabil simulat asupra detașamentului francez.

Detașamentul antiaerian francez ar fi localizat în poligonul de la Capu Midia. “Franța va disloca un detașament de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia”, anunțase partea română. Detașamentul antiaerian nu face parte din Grupul de Luptă NATO, ci este o unitate separată.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Situația insolvenței la Dinamo, complicată de procesul cu Vasile Șiman: „Sunt trei laturi implicate”

Procesul deschis de Vasile Șiman împotriva clubului Dinamo îngreunează ieșirea din insolvență, iar decizia judecătorului este așteptată cu interes. Obiectivul principal al celor din conducerea...

CNA a decis eliminarea conținutului mai multor site-uri care promovau regimuri totalitare

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a hotărât eliminarea unor materiale audiovizuale care promovează regimuri totalitare, inclusiv conținut antisemit. Decizia a fost luată în urma analizării...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă