Administrația publică locală condusă de Nicușor Dan continuă să ignore problemele din cea mai importantă zonă turistică a Capitalei, gropile din Centrul Istoric înmulțindu-se de la o lună la alta.
Cotidianul național “România liberă” a sesizat Primăria Municipiului București (PMB) încă din luna octombrie a anului trecut că multe străzi din Centrul Istoric al Capitalei, cea mai importantă zonă turistică a orașului, sunt pline de gropi, mai ales din cauza bucăților de piatră cubică lipsă.
Reporterii noștri s-au deplasat în zona menționată, pentru a vedea dacă situația s-a schimbat, după aproape jumătate de an.
Nici urmă de intervenție
Nu doar că pe străzi precum Lipscani, Șelari, Smârdan și Covaci nu se poate observa nicio intervenție din partea administrației publice locale, pentru a astupa gropile de pe pietonal, dar sunt și mai multe bucăți de piatră cubică lipsă.
Turiștii sunt nevoiți să stea cu privirea îndreptată doar către asflat, pentru a evita un accident care să-i trimită la medicul ortoped.
Gropi mari în suprafața pietonală, cauzate de lipsa pietrei cubice, pot fi observate, chiar în fața secției din zonă a Poliției Locale București, instituție subordonată Primăriei Capitalei.
Gropile dese din pietonal le dau mari probleme și societăților comerciale din zonă, turiștii fiind nevoiți să țină privirea în asfalt, fiindu-le mult mai greu să observe toate restaurantele și magazinele.
De la monument istoric, la bătaie de joc
În plus, antreprenorii din ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai importantă zonă turistică a Capitalei spun că mulțimea de gropi de pe străzi le-a redus și numărul clienților.
Cu câțiva ani în urmă, se discuta despre piatra cubică din Centrul Istoric ca fiind monument istoric.
Teoretic, piatra cubică de pe străzile din Centrul Istoric este cea înlăturată, când primar general al Capitalei era Sorin Oprescu, din zona cuprinsă între Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle și Arcul de Triumf.
“Piatra cubică scoasă de pe Bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan a fost numărată bucată cu bucată şi am renumărat bucată cu bucată şi am depozitat-o pe strada Cooperativei. Am încredere şi garantez că această piatră considerată monument istoric va ajunge în centrul istoric”, afirma Oprescu.
Primarul general de atunci arăta că, având în vedere valoarea nu numai din punctul de vedere istoric al pietrei, ci şi din cel financiar, aceasta va fi folosită la refacerea unor artere şi piaţete din centrul istoric al Capitalei.
Oprescu nu preciza însă despre ce străzi este vorba.
Sub administrația publică locală condusă de Sorin Oprescu au avut loc ultimele lucrări de reabilitare a străzilor din Centrul Istoric al Capitalei.
Acum, bucureștenii și turiștii care traversează Centrul Istoric trebuie să fie atenți și la pericolele de la picioare, dar și la cele de deasupra capetelor.
În acest moment, toate proiectele de consolidare a clădirilor din Centrul Istoric sunt blocate.
Nu doar că nu a demarat noi astfel de proiecte, dar actualul primarul general, Nicușor Dan, le-a blocat și pe cele demarate de precedentul edil, Gabriela Firea.
“Direcția Generală de Investiții, în baza contractului Reabilitare infrastructură de bază în Centrul Istoric al Bucureștiului, prin care străzile din Centrul Istoric sunt în garanție la societatea Apolodor Grup Construct până în anul 2027, va verifica în teren situația urmând a se remedia problemele în scurt timp”, ne-au declarat reprezentanții PMB.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!