6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoCurtea ADP, noua groapă de gunoi a sectorului 1. VIDEO

Curtea ADP, noua groapă de gunoi a sectorului 1. VIDEO

Curtea sediului Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 1 din Complexul social de serviciu Odăii al administrației publice locale conduse de primarul Clotilde Armand este plin de maldăre de gunoaie.

După scandalul de anul trecut legat de străzile pline cu grămezi de gunoaie, care nu s-a încheiat nici în prezent în totalitate, în sectorul 1 mai apre un subiect legat de multe deșeuri depozitate pe spațiul verde, chiar în incinta unui complex social al primăriei.

Imaginile obținute de cotidianul național “România liberă” arată numeroase maldăre de gunoaie în curtea sediului ADP Sector 1 de la adresa Șoseaua Odăii nr. 3-5.

Fără contract cu groapa de gunoi

Surse din cadrul ADP Sector 1 au precizat, pentru “România liberă”, că nu există contract cu groapa de gunoi.

Astfel, mai menționează aceeași sursă, timp de un an de zile, firmele care au contracte cu Primăria Sectorului 1 pentru curățarea spațiilor verzi au depozitat deșeurile în curtea ADP.

L-am contactat telefonic pe purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Ionel Stoica, pentru a ne oferi un punct de vedere din partea administrației publice locale, legat de situația prezentată mai sus.

Reprezentantul primăriei ne-a spus că nu are cunoștință despre situația de la ADP, dar că se va interesa.

Am adresat o solicitare Primăriei Sectorului 1, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, pentru a ni se oferi detalii legate de situația prezentată.

Complex social, lângă groapă de gunoi

Menționăm că, până la ora publicării acestui material, nu am primit niciun răspuns la solicitarea noastră, din partea administrației publice locale.

Vom publica răspunsul Primăriei Sectorului 1 atunci când îl vom primi.

Chiar la adresa Șoseaua Odăii nr. 3 – 5, unde se află sediul ADP Sector 1 a cărui curte este plină cu maldăre de gunoaie, Primăria Sectorului 1 are un complex social de serviciu.

În acest complex ar trebui adăpostite și îngrijite persoane care provin din medii defavorizate.

De asemenea, tot la această adresă figurează și un centru de adopție câini.

Cetățenii din sectorul 1 al Capitalei ar trebui să fie încurajați de primărie să vină la acest centru pentru a adopta un câine fără stăpân.

Un spațiu plin cu maldăre de gunoaie nu este însă menit să atragă cetățenii să-l viziteze.

“Polițiștii locali patrulează pe străzile Sectorului 1 pentru a identifica persoanele fără adăpost care pot fi afectate de temperaturile scăzute. Astfel, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie 2016, Poliţia Locală Sector 1 şi Ambulanţa Bucureşti au strâns de pe străzile din această zonă administrativă 30 de persoane fără adăpost, care au fost cazate la Complexul Social Odăi. În total, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, au fost cazate în centrele sociale ale Primăriei Sectorului 1, un număr de 62 de persoane fără adăpost, dintre care 2 copii”, se arată într-un comunicat de presă vechi al Primăriei Sectorului 1.

Acum Complexul Odăii începe să arate mai mult ca o groapă de gunoi.

Nu este primul scandal legat de ADP Sector 1 din acest an.

“România liberă” a publicat, recent, imagini cu serele ADP, în care aproximativ 60.000 de plante au murit din cauza lipsei de apă și de căldură.

Din informațiile noastre, pierderile administrației publice locale, în urma acestei posibile neglijențe se ridică la ordinul zecilor de mii de lei.

Încă nu am primit un răspuns al Primăriei Sectorului 1 nici referitor la acest subiect.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă