9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoAmericanii verifică situația pe Flancul Estic. Secretarul Apărării vine la București

Americanii verifică situația pe Flancul Estic. Secretarul Apărării vine la București

Americanii verifică situația pe Flancul Estic al NATO. Secretarul Apărării al Statelor Unite vine la București, a anunțat Pentagonul.

Secretarul Apărării al SUA, Lloyd J. Austin, sosește în România, în cadrul unui turneu care va mai include Ucraina și Georgia, a anunțat, la Washington, Departamentul Apărării.

Secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd J. Austin, ajunge în România peste o săptămână, a anunțat, ieri, Departamentul Apărării de la Washington.

Potrivit acestui anunț, secretarul Apărării (funcție echivalentă celei de ministru al Apărării, în țările europene) va efectua un turneu care cuprinde Georgia, Ucraina și România. Imediat după aceea, Lloyd J. Austin va participa, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor Apărării din țările NATO.

Anunțul postat pe internet de Departamentul Apărării al SUA a fost retransmis, fără detalii suplimentare, de Ambasada României la Washington.

“Numitorul comun” al celor trei țări pe care le vizitează oficialul SUA este că sunt riverane Mării Negre. România este membru NATO și este, neoficial, cel mai important aliat al SUA la Marea Neagră – în condițiile în care Turcia, deși membru NATO, are o relație tot mai apropiată cu Rusia.

Americanii verifică situația pe Flancul Estic

În afară de România, celelalte două țări unde va merge Lloyd Austin sunt Georgia și Ucraina. Georgia și Ucraina sunt partenere cu NATO și ar dori să fie primite în Alianță.

România are trei baze aeriene aflate în curs de modernizare: Fetești, Câmpia Turzii și Kogălniceanu. Ele trebuie să fie capabile să primească avioane de luptă americane. Aceste avioane sunt necesare pentru misiuni de Poliție Aeriană și pentru apărarea în fața Rusiei. Explicația era oferită de un fost ministru al Apărării, Mihai Fifor.

“Noi am solicitat o prezenţă permanentă a militarilor americani la Kogălniceanu. De pe Kogălniceanu facem operaţiunile de Poliţie Aeriană. E firesc să putem contribui la extinderea bazei”

Mihai Fifor,

Fost ministru al Apărării

Pe de altă parte, fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman, avertiza public la București, acum un an, că România poate fi ținta unui atac venit din Rusia. Ambasadorul insista ca România să-și dezvolte armata națională și industria de apărare autohtonă. SUA recomandă ca ele să se realizeze prin colaborarea cu Statele Unite.

“România și Polonia sunt fundamentale în apărarea Flancului Estic al NATO. Sevastopolul este la mai puțin de 600 de kilometri de aici. Tiraspolul este la 400 de kilometri distanță”

Adrian Zuckerman,

Fost ambasador al Statelor Unite

Fostul ambasador făcea aluzie la faptul că trupele Rusiei sunt staționate, ilegal, în Transnistria, teritoriu al Republicii Moldova. Trupe rusești sunt și în Crimeea, care este teritoriu al Ucrainei.

NATO s-a extins în fostul spațiu sovietic

Rusia se opune vehement eforturilor NATO de a consolida Flancul Estic și ideii de a accepta cererile de aderare ale Ucrainei și ale Georgiei. Rusia consideră că NATO s-a apropiat deja prea mult de frontierele ei, prin faptul că a integrat statele baltice, membre ale fostei URSS. Rusia e nemulțumită și de intrarea în NATO a altor câteva țări ex – comuniste, inclusiv a României.

În acest moment, relațiile Rusiei cu NATO și cu SUA sunt tot mai tensionate iar țările NATO cele mai vulnerabile la un atac din partea Rusiei sunt România, Polonia și statele baltice (Estonia, Letonia și Lituania).

Statele Unite contracarează acest risc oferind sprijin politic, economic și militar țărilor de pe Flancul Estic al NATO. Acest sprijin include și trimiterea prin rotație de militari ai SUA în estul Europei, atât în țările NATO cât și țări partenere, la diferite exerciții militare.

Pentagonul pregătește exercițiul “Defender Europe”

De altfel, chiar în aceste zile, Pentagonul a anunțat că pregătește un nou exercițiu “Defender Europe”, care se va desfășura în anul 2022. Acum două zile, conducerea Forțelor Terestre americane (US Army) a respins acuzațiile că ar dori să reducă amploarea acestui exercițiu, în contextul în care Rusia, dimpotrivă, își întărește pregătirile militare. Aceste pregătiri sugerează că pot urma noi agresiuni din partea Rusiei împotriva Ucrainei sau a altor țări.

Dar secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, cel care sosește acum în România, a fost invitat să prezinte un raport în fața Comitetului pentru Servicii Armate din Congresul SUA. Raportul trebuie prezentat până la data de 5 ianuarie 2022.

La ediția din anul 2021, exercițiul „Defender Europe” a avut o importantă participare americană. În 2021, exercițiul și-a concentrat operațiunile în regiunea balcanică și a Mării Negre. Presa occidentală amintește că, simultan cu acest exercițiu NATO, Rusia și Serbia au desfășurat un exercițiu comun în apropierea orașului Belgrad.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...
Ultima oră
Pe aceeași temă