Atunci, statul ucrainean se afla sub jurisdicția directă a autorităților centrale ale Uniunii Sovietice. O explozie și un incendiu au eliberat cantități mari de particule radioactive în atmosferă care, din cauza factorilor de mediu favorizanți, s-au răspândit în mare parte din vestul URSS și Europa.
Accidentul a fost rezultatul unui test de siguranță inutil. Lucrătorii de la Reactorul nr. 4 au oprit sistemul de răcire de urgență pentru a afla dacă ar exista suficientă energie electrică pentru a răci miezul nuclear al reactorului dacă acesta își pierde puterea. Ca urmare a mai multor factori, inclusiv o defecțiune de proiectare a reactorului, a existat o creștere a puterii. O explozie cauzată de presiunea foarte mare a aburului care a străpuns acoperișul reactorului de 500 de tone, au aruncat aproape nouă tone de deșeuri radioactive în aer.
În primele ore după accident, Kremlinul a primit informații false, așa cum se făcea în acea vreme. S-a vorbit despre un accident și un incendiu, dar nu s-a spus nimic despre exploziile ce au avut loc. Nivelurile radioactive din Pripyat au fost de 60 de mii de ori mai mari decât în mod normal. Tehnicienii au crezut că de vină este echipamentul lor de măsurare care nu funcționează corect.
Odată cunoscută gravitatea situației, împrejurimile au fost evacuate și puse sub control militar. Tot atunci a fost stabilită Zona de excludere a Cernobîlului. Peste 600 de persoane au fost contaminate letal încercând să stingă focul radioactiv. Abia în 1991 s-a dezvăluit că a existat pericolul grav al unei a doua explozii. Dacă ar fi avut loc, ar fi șters jumătate din Europa și ar fi făcut-o nelocuibilă timp de aproximativ 500 de mii de ani.
Probabilitatea ca în România să se petreacă un accident nuclear este mică
Dezastrul de la Cernobîl a fost cel mai grav accident al unei centrale nucleare din istorie în ceea ce privește costurile și victimele. Este unul dintre cele două clasificate ca un eveniment de nivel maxim 7 pe scala internațională a evenimentelor nucleare. Celălalt nivel 7 a fost dezastrul nuclear de la Fukushima Daiichi din 2011, din Japonia. Lupta pentru diminuarea contaminării și prevenirea unei catastrofe și mai mari a implicat peste 500 de mii de lucrători și i-a costat aproximativ 18 miliarde de ruble pe sovietici. Efectele pe termen lung, cum ar fi cancerul, sunt încă în curs de investigare.
„Zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl” e o zonă desemnată oficial în scopul de a restricționa accesul în zonele periculoase, pe o rază de 30 km în jurul sitului dezastrului. Această zonă rurală, de pădure și mlaștină a găzduit cândva 120 de mii de oameni, în orașele Cernobîl și Pripyat și în 187 de sate.
După independența ucraineană, finanțarea zonei a fost redusă.
La 15 decembrie 2000, oficial, centrala a încetat să mai dea energie, când ultimul reactor rămas operațional, numărul 3, a fost oprit. Astăzi, Zona de excludere e una dintre cele mai contaminate zone radioactive din lume și atrage un interes științific deosebit pentru nivelurile ridicate de expunere la radiații din mediu, precum și din partea turiștilor.
În România, prin OUG 21/2004 a fost creat Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, în care intră și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), ce asigură desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților nucleare pe teritoriul țării.
„În funcție de tipul de accident nuclear, dozele de radiații măsurate, eventuala contaminare determinată, în planul de urgență sunt stabilite și urmate proceduri pentru protecția personalului lucrător, populație si mediu.
Ca măsură de protecție, în funcție de gravitatea situației și de alte evaluări se poate decide și evacuarea populației din imediata vecinatăte.
Oricum, în astfel de situații accesul populației este interzis imediat. La fața locului sunt trimise echipe specializate pentru intervenție, personal medical pregătit, mijloace de transport pentru evacuare, sunt create spații de decontaminare etc.
În cadrul unei intervenții după un eveniment nuclear, echipele se succed la intervale scurte de timp, astfel încat doza încasată de fiecare persoană să fie cât mai mică.
România este parte în sistemele regionale și internaționale de alertă in cazul evenimentelor nucleare, în care membrii au obligația de anunțare reciprocă imediată a evenimentelor ce sunt însoțite de depășiri ale limitelor de doze de radiații prevăzute de legislația naționala și internaționala.”, ne-a transmis Silvia Șerban, fost inspector în cadrul CNCAN.
