7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn plan de atentate asupra Vienei la un târg de Crăciun, dejucat...

Un plan de atentate asupra Vienei la un târg de Crăciun, dejucat de autorități

Trei bărbaţi de origine cecenă, influenţaţi de ideologia grupării Statul Islamic (SI), ar fi implicaţi în acest dosar, informează News.ro.

Liderul grupului, reperat în urma unei denunţări anonime, se află la închisoare în urma a două încercări de a se alătura SI în Siria.

Tînărul cecen, în vârstă de 24 de ani, comunica cu presupuşii săi complici cu ajutorul unui telefon mobil, încălcând regulile închisorii.

Presupuşii săi complici, în vârstă de 25 şi 31 de ani, au fost încarceraţi la sfârşitul săptămânii trecute.

Liderul grupului ar fi intenţionat să vizeze târgul de Crăciun din faţa Catedralei Sf. Ştefan, în centrul Vienei, undeva între Crăciun şi Anul Nou.

Alte ţinte posibile sunt evocate de agenţia austriacă de presă la Salzburg, dar şi în oraşe din Germania, Franţa şi Luxemburg.

Cele mai citite

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....
Ultima oră
Pe aceeași temă